Maria Marinescu si-a scos burtica la soare! Vedeta (38 ani) și soțul ei, Alin Petrache (40), sunt împreună la mare, însoțiți de Levin, băiețelul Mariei din căsnicia cu Frank Colin. După cum se poate observa, tandrețurile se simt, între Maria și Alin, ca la ele acasă. În timp ce el stă întins pe spate pe șezlong, ea se așază pe el și îl sărută apăsat pe gură, iar el nu are nici un motiv să se împotrivească.
Cancan.ro, site-ul numărul 1 din România, a anunțat recent, în exclusivitate, că Maria Marinescu se pregătește să devină mamă a încă unui copil, iar în pozele de față se poate observa că burta Mariei a început să prindă conturul gravidității, ea aflându-se în primul trimestru de sarcină.
Zâmbetul pe care Maria nu și l-a dezlipit nici măcar o clipă de pe față are, desigur, legătură cu bucuria de a fi din nou însărcinată.

„Sunt o mamă iubitoare, disciplinară, mai dură când este cazul, sensibilă, corectă şi îmi ţin întotdeauna promisiunile pe care le fac. Am citit multe cărţi despre educaţia şi psihologia copiilor şi încerc cât pot să aplic acele metode pe care le consider potrivite. Copilăria este baza fiecărui om şi tot ce urmează el să devină.

Cred că ne preocupă alte lucruri decât îi preocupau pe ei în privinţa noastră“, povestea Maria Marinescu, în urmă cu un an, despre meseria de mămică.