Pandemia de coronavirus a afectat situaţia financiară a multor vedete din România. Printre acestea se numără şi Maria Buză care este de câteva luni în pauză.
Maria Buză, una dintre cele mai iubite artiste de la noi din țară, trece în acest moment printr-o perioadă foarte grea. Se pare că celebra actriţă a pierdut aproape toată munca și banii investiți în ultimii ani.
Artista deține două restaurante, unul în Capitală, iar altul pe litoralul românesc, însă din cauza pandemiei a fost nevoită să le închidă, iar după ce s-a întâmplat acest lucru, problemele cu banii au început să fie din ce în ce mai serioase.
Pierderile s-au înregistrat iniţial la restaurantul de la malul mării, însă Maria era la acel moment optimistă, pentru că mai avea o afacere pe care o considera profitabilă, însă timpul i-a demonstrat contrariul. Şi restaurantul din Capitală a fost închis din cauza restricţiilor impuse de autorităţi.
Se pare că, artista este în continuare foarte afectată de faptul că a rămas fără cele două afaceri de care s-a ocupat în ultimii doi ani de zile, dar spune acesta că nu îşi pierde încă speranţa.
“Acolo mi-am petrecut ultimii mei ani din viață. Patru ani din viața mea am stat și m-am chinuit acolo și am făcut tot ce am crezut eu că pot face și m-am străduit cu toată ființa mea și cu toate buzunarele mele, cu toate portofelele mele, și cu toate conturile mele, să aduc lume cât mai multă în restaurant. Din păcate atât a fost să fie. Pandemia a reușit să mă pună la pământ și să închidem afacerea. Am predat spațiul”, a spus Maria, conform Libertatea.
Totodată, Maria Buză spune că pandemia a făcut-o să înveţe câteva lucruri.
“Poate să cânt în alte restaurante. Invitată e cel mai bine”, a mai completat actrița.