Marcel Pavel, mesaj pe Facebook, după ce a fost testat pozitiv cu noul coronavirus: ”Cât să fii de câine și de bătut în cap și să îmi spui asta tocmai mie!”
Marcel Pavel a scris pe rețelele de socializare un mesaj, după ce a făcut două teste pentru coronavirus.
„Bună dimineața, dragi prieteni! Am văzut cu câtă răutate au privit și privesc unii oameni (dacă-i pot numi așa…), faptul că eu trec prin momente extrem de dificile ale vieții mele! Repet, am fost diagnosticat cu dublă pneumonie, o afecțiune gravă a plămânilor necesitând un termen f. îndelungat pt a mă vindeca!
Unii indivizi care au venin în loc de sânge au îndrăznit să scrie pe pagina mea că am fost plătit că să mă îmbolnăvesc de plămâni și stau în spital în jur de 2 săptâmâni…! Cât să fii de câine și de bătut în cap și să îmi spui asta tocmai mie! Fraților, eu sunt o persoană cu coloană vertebrală, dreaptă, nu am fost, nu sunt și nici nu o să fiu niciodată implicat politic, clar!
Trec prin momente de cumpănă a vieții mele! În loc să veniți în întâmpinarea mea cu un gând bun și cu urări de sănătate v-ați permis să scrieți numai răutăți! Pe cei care ați scris si v-ați permis să mă jigniți și să mă acuzați pe nedrept fără să aveți nici măcar o dovadă că as fi implicat în toată închipuirea aceasta bolnavă a voastră o să vă scot din listă și o să vă blochez că să nu va mai permiteți să bârfiti la modul ordinar la adresa mea! Să vă fie rușine celor care ati scris mizerii despre mine!”, a scris Marcel Pavel pe Facebook, arată Cancan.
Marcel Pavel: ”Am fost diagnosticat cu dublă pneumonie, boala care îți dă niște stări cumplite”
„Este prima, dar și ultima oară când o să mai scriu lucruri negative legate de detractori! Găsiți pe altcineva pe care să bârfiți, pe pagina mea nu este loc de așa ceva! Nu am declarat și nu susțin faptul că există acest virus ordinar, nu l-am inventat eu, nu eu v-am blocat în case, nu sunt o autoritate în acest sens, nu sunt virusolog sau epidemiolog pt a vă spune că acest nenorocit de Covid-19 există sau nu există, întrebați-i pe cei care l-au inventat și l-au răspândit pe întreaga planetă! Am fost diagnosticat cu dublă pneumonie, boala care îți dă niște stări cumplite!
Faptul că la cele 2 testări de Covid de până acum am ieșit pozitiv la nu mă încântă deloc, dar trebuia sa dau niste lămuriri în acest sens și să vă împărtășesc și vouă această întâmplare nenorocită prin care trec și nu vă doresc la niciunul dintre dv să treceți prin ceea ce trec eu! Nu sunt obligat să dau explicatii, dar am făcut-o din bun simț civic! Dumnezeu să ne binecuvânteze!”, a mai scris Marcel Pavel.