Marcel Ciolacu, după vizita la șantierul Autostrăzii Moldovei: „Se face cu bani EUROPENI și cu un constructor român”

Publicat: 06 apr. 2023, 13:48 Autor: Camelia Arhiva
Marcel Ciolacu, după vizita la șantierul Autostrăzii Moldovei: „Se face cu bani EUROPENI și cu un constructor român”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, aflați într-o o vizită la şantierul joncţiunii loturilor 2 şi 3 ale sectorului Buzău – Focşani al Autostrăzii A7, au făcut declarații legate de investiția în Autostrada Moldovei. 

„Vreau să îi mulţumesc colegiului meu, Sorin Grindeanu, pentru că acum 6 ani a făcut o promisiune domnului primar din Râmnicu Sărat, că aici o să se facă o autostradă. Cred că în momentul acela nici primarul nu credea şi vreau să îl felicit că în sfârşit, după 30 de ani de promisiuni, Moldova va avea autostradă. Nu am cum să nu mă adresez şi în ceea ce îl priveşte pe constructor. Mă bucur şi mai mult că este un constructor român, care a dovedit încă o dată că imposibilul se poate”, a spus Ciolacu.

Aceștia sunt primii kilometri de asfalt din A7 , autostrada finanțată prin PNRR, a menționat liderul PSD.

Sorin Grindeanu, a declarat, la rândul său, că are convingerea că termenele asumate vor fi devansate, dat fiind ritmul alert de lucru.

„Sunt extrem de bucuros că ceea ce părea anul trecut un SF, iată că prinde contur şi astăzi se toarnă primii 3 km de asfalt – pregătiţi sunt 14, restul vor fi turnaţi în următoarele zile – pe autostrada Moldovei. E un semnal important, lucrurile merg foarte bine pe aceste şantiere. Acest constructor român este mobilizat exemplar, acest lucru se vede. Ordinele de începere au fost acum câteva luni pe aceste tronsoane şi iată că s-a ajuns la faza în care se toarnă asfalt. Lucrurile stau bine şi pe celelalte tronsoane, până la Focşani. Chiar în zona Focşaniului, pe acel lot 4, lucrurile stau şi mai bine, suntem undeva cu un progres de 30-40 la sută, ceea ce este incredibil pentru perioada de când au fost pornite aceste lucrări. Mi-aş dori să fie un exemplu aceste şantiere şi pentru alţi constructori din România, pentru că se arată că se poate”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Ciolacu: Autostrada Moldovei se face cu bani europeni și cu un constructor român

„Acesta este PNRR, oameni buni!
#Autostrada Moldovei se face cu bani europeni și cu un constructor român!
Astăzi au fost așternuți primii kilometri de asfalt la Râmnicu-Sărat, între două tronsoane ale Autostrăzii Buzău -Focșani.
Îl felicit pe ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu deoarece a impulsionat tot ce ține de proceduri și de statul român, astfel încât #Moldova să aibă o autostradă, după 30 de ani!
Oricât ar scânci useriștii în pumni, #PNRR merge înainte așa cum ne-am propus!
Construim autostrăzi și facem reforme!
Între timp, USR să dea înapoi miliardul de euro furat cu vaccinuri inutile!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Publicat: 06 apr. 2023, 13:48 Autor: Camelia Arhiva
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă