Marcel Ciolacu, detalii despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, oferă mai multe detalii despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023: Astfel, el explică modul în care măsurile de sprijin social pentru persoanele vulnerabile vor fi aplicate de la începutul anului viitor, precizând că vor fi alocate 26,65 miliarde de lei de la fondul de stat.
„În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente și cifre, dar mai puțin despre viața oamenilor.
Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni și despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor.
În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei de sprijin pentru România.
Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susținerea din partea statului trebuie să meargă în proporție mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Și aici mă refer atât la persoanele active – salariații cu salariu minim – prin creșterea salariului minim la 3.000 lei (din care 200 de lei scutiți de taxe), cât și la cei care au muncit o viață și cu toate acestea au acum pensii mici. În plus, vrem să continuăm să încurajăm sectorul construcțiilor să se dezvolte și de aceea vom crește salariul minim în acest domeniu la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente și în prezent”, scrie Marcel Ciolacu, pe Facebook.
„Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferențiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenți și am reușit să-i convingem și pe partenerii de Coaliție de justețea propunerii PSD.
Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu un procent de 12,5%, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Totodată, vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.
De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei.
În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023.
În ceea ce privește protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizație.
Totodată, se va actualiza cu rata inflației indemnizația pentru veteranii și văduvele de război – aceste indemnizații fiind înghețate din anul 2018, creșterea fiind de aproximativ 30%.
De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației”, cochide liderul PSD.