Marcel Ciolacu, despre creșterea salariilor: ”Trebuie majorate de la 1 ianuarie.” Președintele PSD a vorbit și despre majorarea pensiilor

Publicat: 10 oct. 2022, 13:35 Autor: Camelia Arhiva
Marcel Ciolacu, despre creșterea salariilor: ”Trebuie majorate de la 1 ianuarie.” Președintele PSD a vorbit și despre majorarea pensiilor

Marcel Ciolacu, despre creșterea salariilor. Marcel Ciolacu a declarat joi la finalul lansării versiunii în limba română a „Cartei Albe a IMM-urilor din România” că salariul minim pe economie trebuie majorat începând cu 1 ianuarie. A vorbit și despre creșterea pensiilor fără a avansa însă o dată.

Fiind întrebat de jurnaliști despre majorarea salariului minim la 3000 de lei, Marcel Ciolacu a declarat că aceasta ar trebui să se aplice de la 1 ianuarie 2023:

Marcel Ciolacu, despre creșterea salariilor

”Din punctul meu de vedere cred că ele trebuie majorate de la 1 ianuarie, văzând ce se întâmplă și în celelalte state europene. Este o bătălie pe forța de muncă. Trăim cu toții în Uniunea Europeană și există o migrație a forței de muncă. Fără să mărim salariul minim pe economie migrația va continua pe alte zone. Trebuie să intervenim. Nu putem doar să ne plângem că nu avem forță de muncă sau să căutăm soluții nu neapărat adecvate pentru a menține forța de muncă. Trebuie să intrăm într-o normalitate”, a declarat președintele PSD.

Acesta nu a fost însă la fel de prompt și în ceea ce privește răspunsul referitor la majorarea pensiilor. Deși a reiterat decizia coaliției de a crește atât salariile cât și pensiile, Marcel Ciolacu nu a putut avansa o dată specifică pentru majorarea pensiilor.

Președintele PSD a confirmat faptul că a avut discuții cu premierul Nicolae Ciucă, dar și cu ”responsabilii din Ministerul de Finanțe” în ceea ce privește atât execuția bugetară de anul acesta, cât și cea pe anul următor.

Conform declarației lui Marcel Ciolacu: ”Este prima oară de la revoluție când bugetul va fi făcut pe programe. Câte procente sunt pentru aceste majorări nu am stabilit în acest moment în coaliție, dar sunt ferm convins că vom stabili cât mai repede acest lucru”, a completat președintele Camerei Deputaților.

Publicat: 10 oct. 2022, 13:35 Autor: Camelia Arhiva
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă