Malvina Cervenschi își dorește un copil: ’’Cred că asta este menirea noastră”

Publicat: 17 mai 2017, 19:50 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Malvina Cervenschi își dorește un copil: ’’Cred că asta este menirea noastră”
Malvina are mereu grija de aspectul fizic
Malvina are mereu grija de aspectul fizic

Fosta prezentatoare TV s-a căsătorit în 2006 cu omul de afaceri Bogdan Cervenschi, iar cum toate relațiile la început sunt doar lapte și miere, iar dragostea atinge cote maxime, Malvina și Bogdan se vedeau împreună până la adânci bătrâneți. Dar cum viața nu este întotdeauna precum în basme, în 2012 cei doi au divorțat, fiecare dintre ei alegând să meargă pe drumuri separate.

Un an mai târziu, Malvina a apărut la un eveniment alături de actorul Dorian Boguță, despre care nu a vrut să ofere prea multe detalii. Deși este foarte discretă în ceea ce privește viața ei personală, Malvina ne-a spus cum i s-a schimbat viața după ce a devenit oficial o femeie liberă și a divorțat.

’’Nu e ușor absolut deloc. Sunt foarte multe responsabilități. Depinde foarte mult de tine și de modul în care acționezi”, ne-a declarat vedeta.

Pe fosta prezentatoare TV nu a speriat-o divorțul și își dorește în continuare să aibă o famile și să facă un copil. “Cred că asta este menirea noastră pe Pământ, să facem un copil, să avem o familie frumoasă”, a mai completat ea.

Malvina nu mai este în lumina reflectoarelor, iar în prezent are o afacere cu bijuterii. Fosta știristă nu regretă nici o clipă decizia de a părăsi pupitrul știrilor. ”Pentru mine fericirea înseamnă să fac ce îmi place. Ador să fac lucruri simple. Mă relxează și ma împlinește atunci când călătoresc sau când citesc”, ne-a mai spus Malvina.

În ceea ce privește situația sentimentală, Malvina preferă să nu mai ofere prea multe detalii și asta pentru că probabil divorțul de Bogdan a călit-o și a făcut-o să fie mai rezervată în declarații.

Publicat: 17 mai 2017, 19:50 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă