Fiica Stelei Popescu a fost dată în judecată la sfârșitul anului trecut. Pe 10 decembrie 2019, a fost chemată în instanță de o firmă imobiliară, în calitate de reclamant, într-un dosar al cărui obiect este „pretenții”.
Din cauza pandemiei de coronavirus, termenul a fost amânat și reprogramat pentru 1 iulie 2020. Doina Maximilian a fost în atenția presei anul trecut, după ce a scos la licitație mai multe obiecte de valoare ale Stelei Popescu. În mediul online au apărut informații potrivit cărora, averea lăsată de Stela Popescu se ridică la aproape un milion de euro, cu tot cu obiecte de valoare precum tablouri, bijuterii şi blănuri, dar și imobile, a căror valoare totală este de peste 900.000 de euro.
Pe 8 mai 2019, Judecătoria Sectorului 2 a decis: “Admite cererea formulată de lichidatorul Cabinet Individual de Insolvenţă DRAHENBERG DUMITRU, pentru Asociaţia PUIU MAXIMILIAN. Constată definitiv aprobat bilanţul de lichidare de la data de 29.11.2018 privind Asociaţia PUIU MAXIMILIAN. Constată că lichidatorul este descărcat de obligaţiile asumate. Dispune eliberarea actului constatator al descărcării lichidatorului de obligaţiile asumate. Dispune radierea Asociaţiei PUIU MAXIMILIAN din Registrul Special al Asociaţiilor si Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. Cu drept numai de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 08.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”
În 2018, Doina Maximilian a radiat şi firma Busu Star SRL, ce activa în domeniul „activităţi de creaţie artistică”, prin care se încasau drepturile de autor de pe urma lui Puiu Maximilian şi ale Stelei Popescu. Radierea înseamnă că firma nu va mai exista, practic va ieşi din evidenţele Registrului Comerţului. Pentru a parafa radierea, Doina Maximilian a trebuit să stingă şi datoriile firmei, care nu erau mari, de doar 847 de lei. „De când a murit Stela e o altă existenţă pentru mine, e totul mult mai apăsător. Am fost ca şi copilul ei, ea e o parte din mine. I-am făcut pomana alături de familie şi de cei apropiaţi”, spunea Doina Maximilian, potrivit wowbiz.ro
Atunci când Stela Popescu trăia, vila ei din 2 Mai era plină de culoare! Anual aproape, actrița o văruia, vopsea gardul, poarta, balconul, iar curtea era plină de verdeață și flori. Regretata actriță locuia pe litoral pe toată perioada verii, în căsuța ei de la malul mării, unde-i plăcea să-și savureze cafeaua dimineața, pe balcon, să simtă briza mării și să privească în larg. De când aceasta s-a stins din viață, vila ei e aproape de nerecunoscut, asta pentru că acolo nu mai locuiește nimeni.
Deși la un moment dat se specula că fiica vitregă a actriței, Doina Maximilian ar fi intenționat să dea spre închiriere căsuța de la mare, lucrurile se pare că n-au stat deloc așa. Conform vecinilor, în vila din 2 Mai nu locuiește nimeni, acesta este și motivul pentru care nu s-a mai renovat nimic.