Lora: ”Nu pun preț pe partea materială”

Publicat: 06 apr. 2017, 12:32 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Lora: ”Nu pun preț pe partea materială”
Lora si-a schimbat radical look-ul
Lora si-a schimbat radical look-ul

Bucuria cea mai mare a Lorei este atunci când simte că munca îi este răsplătită, iar piesele ei ajung repede la inima publicului. A fost ambițioasă de mică și a muncit din greu să ajungă unde și-a propus. Și nu a fost deloc facil, mai ales că nu a avut deloc o copilărie ușoară.

„Provin dintr-o familie modestă. Tatăl meu a murit când eram eu mică, iar mama ne-a crescut pe mine și pe fratele meu singură și i-a fost greu. Cu toate că provin dintr-o familie modestă, mama a făcut tot ce a putut să ne ofere tot ce este mai bun.

Nu ne lipseau niciodată cadourile de Crăciun sau Paște. Chiar dacă nu erau ca la alți copii, ele existau. Țin minte că odată de Crăciun s-a întâmplat să fie lângă brad o mulțime de cadouri. Am plâns când am văzut. A fost cel mai emoționant moment din viața mea”, ne-a povestit ea.

Cu toate acestea, Lora nu a suferit niciodată din pricina faptului că nu a avut bani.

“Singurele momente neplăcute erau acelea când eram ridicată în picioare și întrebată când plăteam fondul clasei, în rest am învățat să nu pun preț pe partea materială. Din păcate, pentru noi ca artiști, imaginea contează foarte mult și asta pentru că oamenii te critică.

Eu banii îi investesc în imaginea mea. Dacă înainte îmi luam o pereche de blugi de 50 de lei, acum oamenii dacă mă văd îmbrăcată ieftin imediat comentează și pentru acest lucru am o echipă în spate care se ocupă de mine”, a completat ea.


Nu puține au fost momentele în care Lora a avut parte de lovituri primite de la viață, ca de exemplu divorțul de Dan Badea care a marcat-o destul de mult. Timpul a vindecat rănile, iar cântăreața a încercat să nu arate publicului ce durere poartă în suflet.

În urmă cu un an, Lora și-a găsit sufletul care să o completeze, iar de atunci ea și Ionuț Ghenu, care-i este și manager sunt de nedespărțit. ’’Suntem o echipă și gândim lucrurile în doi”, ne-a mai spus ea.

Publicat: 06 apr. 2017, 12:32 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă