Lora: “Divorțul a venit după o perioadă de relație în care am simțit o durere”

Publicat: 14 mai 2017, 21:39 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Lora: “Divorțul a venit după o perioadă de relație în care am simțit o durere”
Lora si-a facut debutul in trupa Wassabi

Lora este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi, ea a debutat în trupa Wassabi, unde a cântat timp de trei ani. După ce a părăsit trupa, Lora a ales o carieră solo. Locul în care se simte cel mai bine este scena și asta pentru că fanii o încarcă mereu pozitiv. Dacă în plan profesional a avut parte de multe împliniri, nici în cel sentimental nu o duce rău. După divorțul de Dan Badea și-a găsit liniștea în brațele lui Ionuț Ghenu, cel care îi este și manager.

Lora, cum te-ai descrie tu?
Sunt o fată muncitoare, sufletistă și sensibilă, dar și foarte ambițioasă când vine vorba de realizările profesionale. Muncesc mult și sunt convinsă că doar prin muncă poți să îți împlinești visele, asta în cazul în care ești conștient că ai un talent, pentru că altfel munca fără talent nu se poate și nici să ai doar talent fără să muncești și fără să ai o echipă bună nu se poate.

Cum ești atunci când nu ești în fata camerelor de luat vederi sau pe scenă?
Sunt o fată normală. Sunt introvertită, mereu mă gândesc la ce melodie ar trebui să mai lansez.

Sunt puțin paranoică în ceea ce privește oamenii pe care îi păstrez aproape de mine

Dupa destramarea trupei, Lora a pornit o cariera solo

Ești de atâția ani în showbizul autohton, cum ți s-a schimbat viața de când a intrat în lumina reflectoarelor?
Sunt de foarte mult timp în industria muzicală și încă nu îmi dau seama cum mi s-a schimbat viața. Am senzația că mereu a fost așa. Sunt mai atentă la felul în care mă comport în public, cum vorbesc cu cei din jurul meu, sunt puțin paranoică în ceea ce privește oamenii pe care îi păstrez aproape de mine, aproape de intimitatea mea, în viața mea privată.

Regreți vreo secundă că ți-ai ales acestă meseie?
Pentru mine este pasiune, este ceva cu care eu m-am născut, este vocația mea. Am avut momente în care am regretat că meseria mea presupune să mă expun atât de mult, mai ales când pentru unii oameni a contat mai mult ce fac eu în viata mea privată decât ce fac eu din punct de vedere artistic.

In prezent, Lora este bruneta

Ce simți atunci când urci pe scenă și publicul empatizează cu tine?
Simt că viața mea are un sens în momentul în care sunt pe scenă. În general toată munca, tot strestul și tot efortul depus este pentru ca eu să fiu pe scenă în fața lor și să le ofer ce am eu mai bun. Vreau ca ei să se distreze alături de mine și să plece de la concertele mele încărcați de energie.

Te-a afectat-o în vreun fel statutul de persoană publică?
Da, în momentul în care fiecare a scris ce și-a dorit despre viața mea personală ca și cum ei ar fi știut ce se întâmplă la mine acasă, dar nimeni nu m-a sunat să mă întrebe ceva. M-am trezit cu viața mea personală prezentată într-un mod total diferit de realitate, ca și cum ar fi o certitudine.

Am avut momente când nu a fost nimeni alături de mine

Lora a fost casatorita cu Dan Badea

Cine ți-a fost de-a lungul timpului alături în toate momentele bune sau mai puțin plăcute?
Poate o să vi se pară ciudat, dar am avut momente când nu a fost nimeni alături de mine, dar cred că experiența asta m-a făcut mai puternică și mai încrezătoare în forțele mele. Când m-am simțit părăsita de oameni într-o perioadă mai grea am știut că cineva acolo sus mă iubește. Cred că în acest moment sunt într-un punct al vieții mele în care simt că am susținerea necondiționată a familiei și a iubitului meu.

Cum decurge o zi din viața ta?
În mod normal mă trezesc destul de târziu pentru că mă pun la somn la cinci-șase dimineața. Dacă trebuie să fiu într-o dimineața la o emisiune radio sau la TV, merg la somn mai devreme. Într-o zi obișnuită mă trezesc pe la ora 12:00 – 13:00, sar peste micul dejun și încep să mă uit în agendă să văd ce am de făcut. De obicei merg la Stage Academy unde mă vad cu elevii pe care îi avem sau merg la studio unde pregătesc piese noi.

Deci zilele tale sunt încărcate. Spune-mi, pentru o zi plină, ce nu îți lipsește din geantă niciodată?
În cazul în care nu o las acasă, am de obicei: cheile de la mașină, rujul și cardul.

Mama își dorea să am o carieră în medicină sau să fiu avocat

In prezent, Lora are o relatie cu Ionut Ghenu, fostul iubit al Doinitei Oancea

Acum, hai să vorbim puțin despre copilăria ta. Cum erai ca și copil? Erai silitoare? Ai fost un copil problema?
Am fost un copil rebel, pentru că eu mi-am dorit foarte mult să cânt, iar mama și-a dorit să am o carieră în medicină sau să fiu avocat. Și-a dorit pentru mine să am o meserie sigură, însă eu am vrut să cânt și am încercat să o conving până în momentul în care am reușit. Cred că cea mai mare realizare a vieții mele este că am fost capabilă să o conving pe mama mea că sunt un artist și mi-a devenit cel mai înfocat fan. Mama este cea care se ocupă de relația cu fanii mei, ea este cea care vorbeste cu ei și îi mulțumesc foarte mult pentru asta. Datorita ei am câștigat multe concursuri care se bazau pe voturile fanilor pentru că ea a știut să îi unească pe toți. Te iubesc, mama!

Ce spui atunci când privești în spate, îți place evoluția ta?

Îmi place foarte mult evoluția mea și sunt exact asa cum îmi imaginam că voi fi atunci când eram copil și visam la mine când voi fi mare. Vizualizam exact felul în care sunt acum și mi se pare foarte frumos că sunt exact asa cum mi-am dorit. Am senzația că m-am născut știind ceea ce vreau să fac și cine vreau să devin.

Care crezi că este cea mai mare greșeală pe care ai făcut-o în viața ta?

Am făcut multe greșeli, dar am învățat din ele. Cele pe care le-am repetat au fost legate de încrederea pe care o acord oamenilor. Cred că nu trebuie să ne fie frică să greșim, important este ce învățăm din ele. Acest lucru mă ajută foarte mult să înțeleg oamenii din jurul meu pentru că reușesc să empatizez ușor cu ei.

M-am îndrăgostit prima data la 12 ani

La ce varsta te-ai îndrăgostit pentru prima dată? Cum a fost?
Aveam 12 ani și eram în vacanță la bunici, la Berești. A fost o iubire pură și platonică, nici macar nu ne-am ținut de mână și tot atunci au fost și primele lacrimi pe care le-am vărsat din iubire pentru că a venit o fată și mi-a spus că el nu mă iubește pe mine, el o iubește pe ea pentru ca a dus-o cu bicicleta acasă.

Vreau să las viața sa mă surprindă plăcut

Ai trecut în urmă cu doi ani printr-un divorț dureros, dar totuși pe scenă erai o persoană pozitiva, cum ai reușit să faci față acelui moment?
Nu divorțul a fost dureros. Divorțul a venit după o perioadă de relație în care am simțit o durere, nefiind ceea ce mă așteptam să fie. Divorțul a fost o eliberare pentru amândoi, iar pe scenă reușesc foarte ușor să mă deconectez de la problemele mele personale și să fiu alături de publicul meu.

Dar cum te-a cucerit-o actualul tău iubit?
M-a cucerit fără să vrea, fără să-mi dau seama, fără să își dea el seama. A venit după foarte mult timp petrecut împreună și a venit în același timp din ambele părți. Pur și simplu ne-am acordat unul cu celălalt.

Când a simțit ca Ionuț merită statutul de iubit al tău?
Nu aș spune statut, pentru că pare ca și cum el a câștigat acest ”statut”. Întâi am fost prieteni și după am devenit un cuplu. Ionuț este cel mai bun prieten al meu, am încredere totală în el de asta mi-am și lăsat cariera în mâinile lui.

Te vezi cu Ionuț până la adânci bătrâneți?
Doi oameni care se gândesc la nuntă și își doresc un copil, doar în această direcție se îndreaptă. Vreau să las viața să mă surprindă plăcut!

Care este cel mai mare regret al tău?
Regret că nu am lansat un album în 2016. Restul sunt doar experiențe din care am învățat și m-au facut să fiu eu.

Dacă ai putea să întoarci timpul înapoi ce ai schimba în viața ta?
Legat de viața personală nu aș schimba nimic, în rest am refuzat două melodii pe care ulterior le-au cântat alții și au ajuns hituri.

Ce așteptări ai din punct de vedere personal în 2017? Va fi o nuntă?
O să râzi, dar îți spun că nu am stabilit absolut nimic. Nici măcar nu știu cum vreau să arate rochia de mireasă, nu sunt de părere că o hârtie poate schimba o relație așa că nu ne grăbim absolut deloc. Depindem mult de program, care este destul de încărcat și nu aș vrea să se întâmple pe fugă. Nu ne grăbim cu nunta, noi oricum trăim precum un cuplu normal.

Publicat: 14 mai 2017, 21:39 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×