Lockdown național. Țara în care oamenii au voie să meargă doar la job, cumpărături sau înmormântări

Publicat: 14 dec. 2020, 14:57 Autor: Andreea Voicu Arhiva

O altă țară, pe lângă Germania, intră în lockdown național. Este vorba despre Lituania. Autoritățile au luat decizia de a impune măsuri stricte, după ce numărul de persoane infectate cu noul coronavirus a crescut.

Începând cu ziua de miercuri și până în data de 31 ianuarie 2021, Lituania va avea parte de un lockdown, după ce numărul de persoane infectate cu noul coronavirus a crescut drastic. Magazinele cu produse necesare vor rămâne deschise, copiii vor învăța online, cetățenii nu au voie să iasă în afara localității. Oamenii nu au voie să iasă din casă, excepțiile fiind: deplasarea la locul de muncă, la medic, la cumpărături sau la o înmormântare, arată Digi24.

Este recomandată limitarea contactelor la o singură familie sau gospodărie. Lituania se afla în lockdown parțial încă de luna trecută, însă nu au fost văzute până acum efectele. Lituania a raportat 93.000 de cazuri pozitive la coronavirus şi 815 decese până în prezent.

Germania intră de miercuri în lockdown sever

Germania impune noi măsuri dure pentru oprirea epidemiei de coronavirus. Angela Merkel a anunţat închiderea magazinelor, şcolilor şi grădiniţelor în perioada Crăciunului, din dorinţa de a reduce infectările cu coronavirus. Noile reglementări vor intra în vigoare începând de miercuri.

Noile restricţii vor fi în vigoare cel puţin până pe data de 10 ianuarie, şi sunt menite să ajute la gestionarea valului doi al pandemiei, care ameninţă să suprasolicite sistemul sanitar al ţării. Toate magazinele neesenţiale şi prestările de servicii se vor închide până pe 10 ianuarie, inclusiv frizeriile care au rămas deschise în timpul prezentului lockdown parţial.

Şcolile îşi vor trimite elevii acasă şi vor continua învăţământul online. Vacanţa de Crăciun va fi extinsă până pe 10 ianuarie. Grădiniţele şi creşele se vor închide iar părinţii îşi vor putea lua concediu plătit, astfel încât să se poată ocupa de copiii lor.

Sărbătorile religioase în biserici, sinagogi şi moschei vor putea avea loc în condiţiile respectării normelor de igienă, dar cântatul împreună va fi interzis.

Sursă foto: Pixabay

Publicat: 14 dec. 2020, 14:57 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă