Lista ţărilor care nu mai primesc români se măreşte! Unde nu avem voie să călătorim

de: Elena
10 07. 2020, 14:07

România se află pe locul 5 în Europa la numărul de cazuri noi de coronavirus raportate în 24 de ore. În aceste condiții, tot mai multe țări impun restricții românilor.

Sunt tot mai multe state care introduc România pe lista roșie, adică impun cetățenilor veniți din această zonă carantină sau izolare. Olanda a anunțat chiar ieri că românii care ajung aici intră obligatoriu în autoizolare timp de 14 zile.  Cu două zile în urmă Austria anunța că, la intrarea în țară, cetățenii veniți din România vor fi nevoiți să facă un test COVID sau să intre timp de 14 zile în izolare.

Carantină, izolare sau interzis pentru români

Finlanda, Estonia, Letonia, Irlanda, Slovacia, au anunțat, de asemenea, că românii vor intra automat în autoizolare sau carantină dacă aleg ca destinație aceste țări. Pe de altă parte, Norvegia anunță pentru români doar 10 zile de carantină. În Islanda, testarea la intrarea în țară este obligatorie, altfel românii intră în carantină timp de 14 zile. Există și țări care impun anumite obligativități la intrarea pe teritoriul lor, cum ar fi Cipru, unde cetățenii trebuie să aibă dovada efectuării unui test PCR cu minimum 72 de ore înainte de a ajunge aici. De asemenea, în Danemarca românii pot intra doar dacă au o rezervare de cel puțin 6 nopți, relatează antena3.ro.

Sunt și țări unde românii au intrarea interzisă, cum ar fi Malta, Lituania sau Slovenia. În funcție de numărul de cazuri care va fi raportat astăzi este posibil ca și alte țări să introducă România pe lista roșie.

Numărul țărilor care au introdus restricții a crescut de pe o zi pe alta

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, anunța joi că sunt deja 8 state care au introdus restricții pentru români. Între timp, numărul a mai crescut. ”Sunt 8 state din Uniunea Europeană care au introdus deja măsuri de restricționare de diverse feluri, inclusiv cu obligativitate de izolare, dar sunt variațiuni de la stat la stat, pentru că nu există un standard omologat, comun. Sunt state care impun această obligativitate de autoizolare, sunt state, cum este Lituania, care recomandă autoizolarea 14 zile, sau Slovacia care spune că puteți intra pe teritoriul Slovaciei ca destinație finală dacă prezentați un test negativ, făcut în ultimele 4 zile, stați 5 zile în autoizolare, la finalul celor 5 zile mai faceți un test care, dacă este negativ, puteți călători liberi prin Slovacia. Sau cazul Maltei care interzice complet în momentul ăsta intrarea cetățenilor români pe teritoriul său”, declara Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe.