Lidia Buble, cu lacrimi în ochi! Cum își amintește de Paștele de altădată

Publicat: 19 apr. 2020, 10:46 Autor: ileana.ghinea Vedete
Lidia Buble, cu lacrimi în ochi! Cum își amintește de Paștele de altădată

Lidia Buble, cu lacrimi în ochi de Paște. Artista își amintește de Paștele de altă dată și încearcă să-l organizeze pe cel de anul acesta.

„În acest an, nu voi ajunge acasă, dat fiind situația actuală. Așa că, vom avea un Paște în doi, vom găti diverse mâncăruri, dar și ceva dulce. Încă, nu ne-am făcut planul de gătit, pentru atunci, dar sigur vom face numai mâncare bună.

Acum, că și eu gătesc mult (și bine), iar Razvan este un expert în ale gătitului, sigur vom face o masă festivă în doi”, declara Lidia Buble, în exclusivitate pentru ciao.ro.

Recunoscută pentru dragostea și plăcerea cu care vorbește despre familia ei, Buble și-a amintit în stilul caracteristic despre cum petrecea Paștele în copilărie. „Îmi amintesc cu drag de Sărbătorile Pascale din copilăria mea.

Lidia Buble, cu lacrimi în ochi! Își amintește de Paștele de altă dată!

„Începeam în Biserică cu familia unde cântam împreună cu corul de copii, recitam poezii, făceam scenete din Biblie.

Apoi, după programul Bisericii se făcea un Marș prin tot orașul unde mergeam cu toții și cantam. Îmi amintesc că se închideau străzile orașului, Marșul continua până în centrul orașului unde, în final, tata ținea o predică. În final, urma ospățul, masa de Paște :). Mâncam în ture pentru că eram foarte mulți și nu aveam cu toții loc la masă. Îmi amintesc cu drag de ouăle vopsite și de multele feluri de mâncare pe care e gătea mama!”, conchide vedeta.

Publicat: 19 apr. 2020, 10:46 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă