Legea prin care ziua de 12 octombrie devine Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, promulgată

Publicat: 10 oct. 2019, 21:15 Autor: Simona Life
Legea prin care ziua de 12 octombrie devine Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, promulgată

Legea prevede organizarea de manifestații consacrate promovării culturii armene, pentru celebrarea unui mileniu de conviețuire pe pământ românesc.

12 octombrie devine Ziua limbii armene. Actul normativ a fost inițiat de deputatul Uniunii Armenilor din România, Varujan Pambuccian, și de deputatul ALDE Varujan Vosganian.

Evenimentele pentru sărbătorirea Zilei limbii alfabetului şi culturii armene vor putea fi organizate de autorităţile publice centrale şi locale prin persoane fizice și juridice. Astfel pot fi organizate manifestări culturale, educative și artistice cu caracter social sau ştiinţific.

12 octombrie devine Ziua limbii armene

12 octombrie devine Ziua limbii armene

„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea şi coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulări în bune condiţii a manifestărilor prevăzute în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, arată textul legii.

„Sărbătorirea Zilei limbii alfabetului şi culturii armene ca zi oficială în România reprezintă o încununare a unui mileniu de convieţuire exemplară pe pământ românesc şi a viziunii excepţionale avute de cei care au redactat documentul fondator al naţiunii române moderne, Proclamaţia din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia”, prevede expunerea de motive.

Inițiativa a fost adoptată, pe 24 septembrie, de Camera Deputaților, for legislativ decizional în acest caz.

Publicat: 10 oct. 2019, 21:15 Autor: Simona Life
Pe aceeași temă