Lavinia Goste și Marius Zorilă, cel mai apreciat cuplu de muzică populară, au pregătit Ziua Copilului ca la carte pentru fetele lor, dar și pentru toti copiii din România. În prima parte a zilei, artiștii s-au lăsat mângâiați de dragostea puștoiacelor lor gemene, Maria și Ioana.
„De Ziua Copilului noi am făcut ceea ce ai dorit fetele. Am început ziua cu micul dejun preferat, pancakes! De asemenea, au primit o parte dintre cadourile pe care și le-au dorit, unele n-au ajuns la timp, din păcate. Am ieșit în oraș, am cumpărat câte o prăjitură și am mancat-o în mașină. A fost foarte distractiv. Fetele și-au dorit să mergem la Muzeul de istorie, dar până la urmă am ajuns acasă și ne-am jucat în curte, jocurile lor preferate!”, a povestit artista de muzică populară.
După ce și-au făcut fetițele fericite, soții Zorilă au punctat și la capitolul profesional. Cea mai mare dorință profesională s-a împlinit chiar de Ziua Copilului. Artiștii au deschis școala de folclor, un proiect la care lucrează de mult timp. „Prin intermediul școlii de folclor ne propunem să aducem un strop de magie în prezentul nostru, prin valorificarea folclorului și a muzicii populare. Din trecut în actualitate, aducem folclorul în inima tinerei generații, în inima ta”, povestește Marius Zorilă.
„Chiar și cele mai înghețate inimi prind contur la auzul unui glas gingaș de copil. Prin ochii lor, fereastra către lume este văzută cu bunăstare, inocență, armonie și înțelegere. Să pui folclorul în brațele unui copil este cel mai frumos dar pe care îl poți face culturii. În mâinile sale firave, tradiția este protejată, prețuită și trasmisă înduioșător către omenire. Oferim celor mici comorile timpului, îi îmbogățim spiritual prin cânt și lecții de folclor. Le croim un drum plăcut în cunoașterea trecutului atât de prețios”, conchide Lavinia Goste.