Lavinia Goste: „Cel mai mult îmi plăcea că mama, din puținul ei, ne lua la fiecare câte o haină nouă”

Publicat: 19 apr. 2020, 10:44 Autor: ileana.ghinea Vedete
Lavinia Goste: „Cel mai mult îmi plăcea că mama, din puținul ei, ne lua la fiecare câte o haină nouă”

Lavinia Goste, cea mai frumoasă interpretă de muzică populară din România, ne vorbește în exclusivitate despre cum este Paștele atunci când ea era copil.

„Am avut norocul să-mi petrec Sărbătorile Pascale la țară, atât la bunicii din partea mamei, bunica, care m-a și crescut, cât și în satul tatălui meu. Deși satele erau destul de apropiate, totuși tradiția era un pic diferită.
Dimneața, în ziua Paștelui, ne trezeam la ora 5, ne spălam pe față cu toții, din același castron în care era un ou fiert, cu o frunză de urzică și un bănuț. Apoi, mergeam la biserică, toți ai casei. Bărbatul ducea coșul cu toate bucatele gătite, dar și o sticlă de vin. Coșul era acoperit cu o pânză brodată special pentru acesta zi.

Copiii aveau coșulețul lor cu ouă și făceau schimb de ouă la biserică. Finalul era cel mai așteptat: concursul de spart ouă. Un amănunt important îl reprezintă faptul că nimeni nu avea voie să mănânce, de dimineață până după slujba de la Biserică.

Aveam voie să mâncăm doar bucatele sfințite, ceea ce era crunt, pentru noi, să stăm de la 5 – 6 dimineața până la miezul nopții.

Vă dați seama că abia așteptam să ajungem acasă și să mâncăm tot! Cel mai mult îmi plăcea că mereu mama, din puținul ei, ne lua la fiecare câteo haină nouă, sau ne făcea cu mana ei!”, povestește artista.

După ce s-a căsătorit, lucrurile s-au schimbat, evident. Lavinia Goste, împreună cu soțul ei, Marius Zorilă, și cu cele două fetițe gemene, obișnuiau să se împartă între casele celor 2 perechi de părinți.„ În anii trecuți, devenise o obișnuință să petrecem atât la părinții mei, cât și la părinții lui Marius, în cele 2 zile. Și, mereu, Paștele se încheia cu un concert sau cu un eveniment privat”, își amintește artista.

Anul acesta, însă, lucrurile sunt complet schimbate. Familia Goste-Zorilă o să petreacă un Paște în 4 cu gânduri bune către viitor.

Publicat: 19 apr. 2020, 10:44 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă