Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean sunt un cuplu subtil în acest peisaj al familiilor de vedete. Sunt împreună de 6 ani și sunt căsătoriți de doi, iar atunci când vine vorba despre ei, ca și temperamente, actrița răspunde sigur și la obiect. ”Eu sunt un om instinctual, Cosmin este mult mai pragmatic. Din punctul meu de vedere este foarte bine așa, femeile trebuie să-și asculte instinctul, cred că așa suntem construite!”, ne-a declarat, în exclusivitate, Laura Cosoi.
De ce a fost Cosmin Curticăpean jumătatea perfectă pentru Laura Cosoi? ”Este foarte bun şi atent cu mine, este inteligent şi mă face să simt că pot să mut munţii”, declara actrița în urmă cu ceva timp.
Relația dintre Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean a venit după două mari iubiri pe care le-a trăit blonda. Una cu Smiley, ”eternul iubit” care și-a găsit acum fericirea alături de Gina Pistol, și Matei Stratan, tatăl copilului Mădălinei Ghenea.
După spusele bunicii Laurei, relația cu Smiley s-a terminat pentru că artistul nu avea niciun plan serios în viitorul apropiat:
„A zis că el nu se însoară, adică nu face căsătorie şi să rămână aşa. Laura a zis că nu e creştineşte să rămână o viaţă aşa, până când el o să vrea să facă o căsătorie.
Şi apoi, Smiley ţinea foarte mult la publicitate şi la bani. Nu degeaba este printre primii cei mai bogaţi artişti. E locul întâi printre ei”, a spus ea.
Spre deosebire de asta, iubirea cu Matei Stratan s-a dus, se pare din cauză că atât ea cât și Matei erau doar niște copii:
”Eu cu Matei am copilărit practic împreună, suntem amândoi din Iași, am fost buni prieteni, el a învățat la Londra. Practic, relația noastră a început când s-a întors din Londra și am stat doi ani împreună.
Matei este cu trei ani mai mic decât mine, iar el era ușor imatur, ca să zic aşa. Răbdarea mea ajunsese la capăt, în momentul în care m-am îndrăgostit de Smiley. Nu mai aveam răbdare să-l fac să înțeleagă ritmul meu de viață și faptul că eram extrem de obosită”, povestea actrița, acum ceva ani.