Actrița Katherine Heigl s-a fotografiat de pe patul de spital. Blondina a suferit o accidentare, astfel că a avut nevoie de îngrijiri din partea medicilor.
Are vârsta de 42 de ani și este una dintre cele mai bune actrițe din filmele de comedie. Actrița Katherine Heigl a avut parte recent de un eveniment fericit. Aceasta s-a accidentat în zona gâtului și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Recent s-a fotografiat de pe patul de spital, bandajată la gât.
Din cauza acestei probleme de sănătate, actrița a fost nevoită să călătorească de urgență în Los Angeles pentru prima oară într-un an. Actrița a avut nevoie de o intervenție chirurgicală, a avut dureri foarte mari.
”Gata, am devenit femeia bionică! Am două bucăţi de titan în gât, cred că aş putea să stau în cap ore întregi. Sunt recunoscătoare echipei de medici care m-a scăpat de cele mai groaznice dureri avute vreodată, e aşa bine să nu te mai doară nimic!”, este o parte din mesajul scris de actriță pe rețelele de socializare, arată Ok Magazine.
View this post on Instagram
Actrița este cunoscută pentru rolul din ”Anatomia lui Grey”, dar și pentru numeroasele comedii în care ne-a incantat. Recent a intrat în distribuția serialului ‘Suits’, interpretând rolul unei avocate de succes. Katherine și-a acceptat ușor vârsta de 40 de ani, menționând că este chiar fericită că a ajuns până aici și că anii în plus reprezintă înțelepciune și maturitate.
Katherine Heigl mai are trei frați: Meg, Jason și Holt. Mama sa a fost manager de personal, iar tatăl său un om de finanțe. În 1986, fratele său mai mare Jason a murit într-un accident de mașină. Familia sa s-a decis să doneze organele copilului.
Sursă foto: capturi video Youtube 1, 2