Jessye Norman a murit! Celebra soprană americană avea 74 de ani

Publicat: 01 oct. 2019, 10:54 Autor: Simona General

Soprana recompensată cu cinci premii Grammy și care a cucerit cu vocea sa profundă publicul din lumea întreagă, a murit la vârsta de 74 de ani.

Jessye Norman a murit din cauza unei septicemii, luni, la New York, potrivit bbc.com.

Un star al operei internaționale, una dintre puținele interprete de culoare care au reușit în acest domeniu, Norman a murit din cauza unei septicemii provocate de o rană la coloana vertebrală suferită în 2015, potrivit unui comunicat al familiei.

Jessye Norman a murit!

Jessye Norman a murit

„The Met (Metropolitan Opera din New York, n.r.) deplânge pierderea lui Jessye Norman, una dintre marile soprane ale ultimilor 50 de ani”, a transmis prestigioasa instituție, unde aceasta a cântat în peste 80 de spectacole, dintr-un repertoriu variat, de la Richard Wagner la Francis Poulenc, Bela Bartok, Arnold Schönberg și Johann Strauss.

„A fost una dintre cele mai mari artiste care au cântat pe scena noastră”, a subliniat directorul Met, Peter Gelb.

Născută pe 15 septembre 1945, în Augusta, statul american Georgia, Jessye Norman a început să cânte în biserică, tradiționalele piese religioase. Asculta muzică de operă la radio, mai ales transmisiuni de la Metropolitan Opera, unde, ulterior, a devenit o stea.

Tânără de culoare într-un mediu al muzicii clasice dominat de artiști caucazieni, Norman a obținut o bursă pentru a studia la Universitatea Howard, o prestigioasă instituție din Washington.

În 1968 – la vârsta de 23 de ani – a fost angajată la Deutsche Oper din Berlin, iar, cinci ani mai târziu, debuta în Franța, cu „Aida”, de Giuseppe Verdi.

S-a instalat în Europa, unde cu vocea sa profundă s-a impus ca una dintre cele mai mari soprane dramatice, fiind cunoscută în special pentru interpretările din opera lui Richard Wagner.

Jessye Norman a fost și o activistă socială, militând mai ales pentru cauza artiștilor provenind din medii defavorizate. În acest sens, a înființat în orașul natal, Augusta, Jessye Norman School of the Arts, oferind cursuri gratuite pentru artiștii săraci.

Publicat: 01 oct. 2019, 10:54 Autor: Simona General
Pe aceeași temă
×