Jeremy Ragsdale, castigatorul X Factor Romania 2017, a lansat alaturi de Cat Music, imediat dupa finala concursului, primul sau single, “I used to love you”. In editia de vineri, 22 decembrie, concurentul lui Horia Brenciu a dat tot ce a avut mai bun pe scena, a fost votat intr-un numar foarte mare de catre telespectatori si a devenit castigator.
Jeremy Ragsdale a interpretat impecabil „I feel good”, apoi, Horia Brenciu i s-a alaturat pe scena pentru a canta impreuna celebra piesa „What a Wonderful World”, a lui Louis Armstrong.
“Va multumesc din suflet ca m-ati sustinut in tot acest timp si ati avut incredere in mine. Pur si simple nu am cuvinte. Inima mea este colorata in rosu, galben si albastru”, a declarat Jeremy Ragsdale, dupa ce a aflat ca este marele castigator.
Artistul american studiaza muzica inca de la varsta de 7 ani si este profesor de canto in SUA. S-a indragostit de Romania la inceputul primaverii anului 2017, iar de atunci a venit de mai multe ori in vizita. Intre timp, Jeremy a intrat in studio si a compus impreuna cu Silviu Mindroc prima lui piesa – “I used to love you”.
“Ziua in care l-am cunoscut pe Jeremy va ramane in memoria mea pentru ca m-a uimit cu talentul lui si pentru ca a fost primul artist cu care am scris o piesa in mai putin de o ora. Da, vorbesc despre piesa «I used to love you» pe care am scris-o impreuna intr-un timp record fiindca avem o conexiune muzicala incredibila. Jeremy este o inspiratie pe care rar o intalnesti si sunt extrem de fericit ca primul lui contact cu un studio din Romania a fost cel in care eu compun si produc muzica“, adauga Silviu Mindroc.