Jean Paler, mărturisiri cutremurătoare: „Ne încuiau ca pe câini în saloane. Au dat în mine, au țipat”

Publicat: 03 nov. 2020, 12:01 Autor: Andreea Voicu Vedete

Celebrul Jean Paler a trecut prin momente foarte grele. Bărbatul a fost internat într-un spital din Brașov, iar, potrivit mărturisirilor sale, tratamentul pe care l-a primit a fost unul greu de descris.

Jean Paler a povestit pentru Fanatik despre perioada când a fost internat într-un spital din Brașov. Actorul susține că a fost lovit, îmbrâncit și chiar și înjurat în unitatea spitalicească. Acesta a fost testat de cinci ori pentru noul coronavirus, iar după câteva săptămâni a fost transferat la secția de cardiologie.

Actorul ar fi primit un tratament nu tocmai demn de conduita unei unități spitalicești, astfel că Jean Paler susține că a încasat lovituri. Suferea de frig, mâncarea ar fi fost de o calitate îndoielnică și nici nu avea voie să iasă din cameră.

„Într-o încăpere cu 6-8 paturi eram singur, wc-ul însemna un scaun care era tăiat pe mijloc și era în el o găleată, era ca în evul mediu. Și la pușcărie era mai bine, mâncarea era sub orice critică, un pușcăriaș o duce mult mai bine decât un bolnav.

Are mai mult de câștigat un pușcăriaș, niciun pic de căldură, după 4 zile am făcut rost de a doua pătură, cu chiu cu vai, cu rugăminți, scandal și ceartă. Am stat îmbrăcat cu două rânduri de pijama pe mine, cu o pătură care era dinainte să ajungă Ceaușescu președinte, cu greu m-am lipit cu a doua pătură. Așa m-au ținut la izolare zile întregi, nu am vorbit cu nimeni.

A venit o doctoriță împăiată și umflată care vorbea cu mine din tocul ușii, nu intra la mine, în așa zisul salon. Stătea pe la ușă, după hol, și de acolo vorbea cu mine. Mi-au făcut 5 teste și au ieșit toate neconcludente”, este una dintre mărturiile lui Jean Paler, potrivit sursei citate.

Jean Paler: ”Au dat în mine și au țipat la mine”

„Ne încuiau ca pe câini în saloane, am vrut să plec, am ieșit pe holul spitalului, iar dintr-o dată m-am trezit cu vreo cinci pe mine, deși zile întregi n-am văzut țipenie de om, au sărit pe mine, mi-a dat unul brânci, unul m-a lovit, da, da au dat în mine. Unul dintre asistenții medicali, poate chiar medici erau, nu sunt sigur.

Au dat în mine și au țipat la mine, mi-au zis: „intră, mă, înăuntru, nu știi că n-ai voie, al dracului, nu auzi că n-ai voie să ieși pe hol. Alți mă loveau, alții mă drăcuiau. Alți îmi spuneau frumos. Am înțepenit de frig acolo, nu mai puteam rezista, le ceream să facă ceva, pentru că mă îmbolnăveam mai rău și mă băgau cu forța în camera de tortură. Asta am trăit”, a mai mărturisit el.

Sursă foto: arhivă Ciao

Publicat: 03 nov. 2020, 12:01 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă