Drama lui Jean Paler! Actorul a rămas fără pensie și nu își poate lua tratamentul: „M-au lăsat fără niciun ban”
Jean Paler trece prin momente cumplite. Hoții i-ar fi clonat cardul de pensie și acum ar fi rămas fără niciun ban.
Jean Paler susține că, în urmă cu o zi, i-au fost furați banii din cont, după ce un hoț i-ar fi clonat cardul. Actorul spune că nu știe ce să facă și că este disperat, mai ales că șansele sunt mici pentru a-l găsi pe cel care a făcut asta. Suma respectivă era pentru tratament.
Drama lui Jean Paler!
„Am intrat pentru a-mi încărca telefonul. Și, implicit, am intrat pe tranzacții, pe banii pe care îi aveam. Am realizat că nu mai aveam banii. A căutat cineva din familie, pe internet, o casă de pariuri. Ieri după-amiază, dar nu mai știu exact ora. Pe site-ul băncii arată doar o tranzacție, pe care le ai și ziua, dar nu arată ora.
Acolo s-a întâmplat, nu casa respectivă de pariuri, ci cine mi-a clonat cardul, nu știu, mi-a spart cardul. Am făcut trei tranzacții. Exact cu banii pe care îi aveam pe card. M-au lăsat fără niciun ban. Zece milioane. Toți, mai puțin 38 de lei”, a spus Jean Paler, la Antena Stars.
Actorul a rămas fără pensie și nu își poate lua tratamentul
Cu toate acestea, actorul spune că nu a închis un ochi toată noaptea de supărare și că nu știe dacă își va recupera vreodată suma.
„Ei se vor ocupa, aștept să vorbesc cu ei și să completez niște formulare. Am dat toate datele. Se vor ocupa cei de la securitate să vadă. Dacă pot bloca banii, îi primesc înapoi, șansele sunt minime, din câte am înțeles eu”, a mai spus actorul.
Jean Paler a ajuns la capătul puterilor!
Jean Paler traversează cea mai grea perioadă din viața lui. După o viață închinată teatrului, acum se zbate într-o sărăcie lucie, măcinat de boli, și suferințe care parcă nu se mai sfârșesc.
“Sunt cardiac cronic, operat, cu stenturi, am și defribilator. Medicamentele mă costă 1400 de lei ope lună. Am o pensie de 840 lei, mi-e și rușine. M-au uitat toți, parcă nici nu exist! Dacă nu aș avea familia să mă ajute, aș fi pierdut! În fiecare an stau în spitale câte patru luni. Am 4 stenturi și un defibrilator. Inima mea mai funcționează doar 30 la sută. Doctorii se minunează cum de mai poate inima să împingă sângele la cap și la picioare. Inima bate în fibrilații, face sincope. 12 secunde inima mea nu a bătut deloc. Puteam să mor! Eram pe stradă, în Sinaia, și am făcut o sincopă. Am căzut în fața unei mașini. Omul a crezut că m-a lovit el cu mașina. Au dat telefon la 112 și m-au dus la Fundeni, unde m-au pus pe picioare. M-am obișnuit cu infarct după infarct”, a povestit actorul în emisiunea “Teo Show”, de la Kanal D.
Jean Paler: ”M-au dat total uitării”
De câțiva ani locuiește într-un apartament din Sinaia, acolo unde fiica sa îl îngrijește. Mai grav este că actorul nu se ajunge de azi pe mâine cu banii. Iar doctorii i-au interzis să mai urce pe scenă.
”Când m-am îmbolnăvit veneam de la ski. Nici un fel de simptome nu am avut înainte. Am plecat să-mi iau pâine, eu locuiesc la Sinaia, la bloc. Am făcut infarctul pe stradă, am căzut în cap! Cea mai mare durere e singurătatea! E o condamnare! Vremurile pe care le trăim sunt urâte, plus singurătatea e prea mult! Cuvântul prieten a rămas numai în DEX, nu mai există. Există doar cunoștințe. M-au dat total uitării de când sunt la Sinaia, parcă nici nu exist. De la Uniunea Artiștilor un telefon nu mi-au dat să mă întrebe ce fac. Locuiesc cu fiica mea, îmi gătește, îmi spală. S-a mutat la mine. Îi zic în fel și chip, și babă îi zic, deși are 26 de ani! Am noroc mare cu ea! Eu am plătit cu viața personală, eu nu am avut viață personală. Nu mai ai familie, nu mai ai nimic, decât teatru. Am plâns mai mult decât am râs! Nu am ținut cont niciodată de mine! Mi-au reproșat doctorii că nu am avut grijă de mine. Mi-au interzis să mai profesez. În mai am ieșit din spital și în iunie eram din nou la teatru”, a adăugat actorul.