Jador se retrage la mănăstire! Artistul vrea să se călugărească: ”Citesc Biblia de când sunt copil”
Jador trece printr-o perioadă dificilă a vieții sale. S-a confruntat cu probleme de sănătate și, colac peste pupăză, s-a despărțit și de iubita lui. Aceste lucruri l-au adus pe artist în pragul depresiei și a decis să urmeze calea lui Dumnezeu.
Jador simte să ia o pauză de la tot. Nu de puține ori, artistul s-a pozat de pe patul de spital anunțându-și fanii că se confruntă cu probleme de sănătate. S-a speculat la un moment dat că ar avea cancer la colon, dar artistul n-a confirmat și nici infirmat zvonurile. În toată această perioadă grea, iubita lui i-a fost alături.
Se retrage la mănăstire!
Recent, însă, cei doi au pus capăt poveștii lor de dragoste. Lucru care l-a dat peste cap și mai tare pe Jador. Așa că a luat o decizie radicală! Vrea să plece din țară într-o călătorie spirituală. Asta după ce își va încheia cariera muzicală la finalul anului.
„Voi pleca pentru o perioadă din țară. Nu vreau să spun unde plec, nu vreau să știe nimeni de mine. Plec în afara Europei aproximativ 4 luni, la anul. Îl caut pe Dumnezeu. Ai dus-o departe, încă nu sunt atât de puternic ca să pot să renunț la toată viața mea pentru Dumnezeu (n. r. să se retragă la mânăstire), dar într-o zi se va întâmpla cu siguranță. Citesc Biblia de când sunt copil, o știu aproximativ pe de rost, nu știu versetele cu exactitate, dar, dacă începi o frază din Biblie, cu siguranță ți-o termin. Am fost în depresie până acum două luni.”, a spus Jador.
Jador și Alexandra s-au despărțit din cauza mentalității și credințelor diferite. Motiv pentru care artistul va mai da o șansă iubirii. De această dată, însă, vrea să-și găsească o femeie care să aibă aceeași religie cu el.
„Dumnezeu s-a îndurat de mine cumva, nu pot să înțeleg, că mi-a trecut într-o secundă, că am suferit după fata aia cu care am fost. Acum sunt bine, golul ăla nu-l poate umple decât Dumnezeu. Ea are altfel de cultură, a crescut în Spania, e și micuță, dar Dumnezeu se va îndura și de ea. Mie îmi trebuie o fată care să știe cuvântul lui Dumnezeu. Îmi doresc o mamă pentru copiii mei, nicidecum o fată care să facă bani. Banii trebuie să ne umple doar burțile, nu ne trebuie averi. Dacă o să fac averi o s-o dau la sfârșitul vieții. Nu vreau să las nimic în urma mea, dau tot ce am. Ce să fac cu averea? O iau în mormânt?”, a mai spus Jador.
Ce studii are Jador
Jador provine dintr-o familie modestă din Bacău, iar copilăria sa nu a fost tocmai ușoară. În ciuda greutășilor și neajunsurilor , artistul a fost mereu un elev silitor care își dorea să-și deășească condiția.
Situația materială nu l-a împiedicat să-și continue studiile, dimpotrivă, l-a impulsionat. Astfel, Jador a reușit să termine facultatea și masteratul la ASE. În paralel cu școala, artistul a scos piese care i-au adus concerte și faimă în întreaga țară.
SURSA FOTO: Instagram