Iulia Vântur, momente de panică, după ce Salman Khan a fost prins în mijlocul unui cutremur cu magnitudinea de 6,4 în India. În ce stare se află actorul de la Bollywood

Publicat: 04 nov. 2023, 14:55 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Iulia Vântur a trecut prin momente de panică după ce a aflat că în India s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 6,4. Vedeta se află în aceste momente în Dubai, iar când a aflat de cele întâmplate a fost extrem de îngrijorată. Seismul s-a simțit puternic în Delhi, India, în zona în care se află iubitul său și familia acestuia.

Oficialii din India au făcut publice informaţii cu privire la victime, dar şi pagubele produse de cutremur. Mai multe case s-au prăbuşit în New Delhi, alte doar s-au zdruncinat, iar în aceste ore, oamenii legii încearcă să estimeze pierderile.

„Case s-au prăbușit. Oamenii au ieșit grăbiți din casele lor. Sunt afară în mulțimea de rezidenți îngroziți. Încercăm să estimăm daunele.”, a spus Santosh Rokka, om al legii, conform Reuters.

Ce spune Iulia Vântur despre apropiaţii din India

Printr-un mesaj postat în mediul online, Iulia Vântur a anunțat că prietenii şi apropiaţii ei sunt în afara oricărui pericol. Cu toate acestea, până a reuşit să ia legătura cu fiecare în parte, fosta prezentatoare a trecut prin momente de groază.

„Toată lumea e bine”, a fost mesajul pe care Iulia Vântur l-a publicat pe Instagram.

Mesajul publicat de Iulia Vântur pe Instagram

Fosta prezentatoare TV nu are cetățenie, după 10 ani petrecuți în India!

De aproximativ 10 ani, Iulia Vântur locuiește în India și totuși nu are cetățenie. Fosta prezentatoare TV a mărturisit că în momentul de față are trei acte de identitate: pentru România, India și Dubai.

În cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, blondina a explicat de ce nu intenționează să obțină cetățenie deşi este stabilită legal în India și plătește taxe la stat.

”Am două case (n.red.: în România și în India), sunt atât de norocoasă. Chiar asta vorbeam cu mama, că am trei acte de identitate, unul pentru România, unul pentru India și unul pentru Dubai. Am un act de identitate de rezidență în India, sunt înregistrată, plătesc taxe, ce credeți? Nu sunt flotantă, sunt stabilă. E un fel de carte verde. Pot (n.red.: să-și ia cetățenie), dar de ce să-mi iau, eu sunt româncă. Nu-mi doresc să am o altă cetățenie, sunt foarte fericită cu cetățenia mea. Sunt bine așa cum sunt”, a declarat Iulia Vântur în emisiunea „La Măruță”.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 04 nov. 2023, 14:55 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×