Ciprian Marica (31 ani) și iubita lui, Ioana Marcu, studentă la Facultatea de Medicină, s-au întors dintr-o vacanță romantică și imediat ce au aterizat la București, au mers la un supermarket din incinta aeroportului, și Ioana nu a stat deloc pe gânduri, a știut exact de ceea ce are nevoie, o legătură de banane, două salate ambalate, plus câțiva avocado.
Ciprian n-a fost decât martor tăcut la mișcările precise de shopping ale Ioanei, care după cum vedem în fotografii arată foarte bine. Cei doi au devenit părinții unui băiețel în luna noiembrie a anului trecut, iar Ioana și-a revenit rapid cu silueta, asta și pentru că face sport și, după cum se poate vedea din alegerile făcute în supermarket, și mănâncă sănătos.
Ciprian Marica a fost multă vreme un adevărat crai, având relații cu femei frumoase și celebre precum Ilinca Vandici sau Laura Teodoru, însă, în cele din urmă, și-a găsit nașul, adică nașa, în persoana Ioanei Marcu, originară din Constanța, care l-a transformat nu doar în băiat cuminte, ci chiar și în tată de băiat.
Ioana și Ciprian se vor căsători anul acesta, când vor face cununia religioasă și botezul băiețelului în același timp.