Irinel Columbeanu a fost la un pas să-și riște viața în cel mai greu moment din viața lui: ”Era singurul lucru la îndemână”

Publicat: 05 ian. 2022, 10:22 Autor: Maria Apostol Vedete

Chiar dacă acum duce un stil de viață extrem de modest, Irinel Columbeanu s-a bucurat ani buni de o viață invidiată de mulți. Cu toate acestea, în trecut, a existat un moment în care și-ar fi dorit să fugă din România! 

Deși, în perioada comunistă, nu se putea plânge de viața pe care o avea, a existat un moment în care Irinel Columbeanu și-ar fi dorit să fugă din țară.

Asta în contextul în care nu puține au fost situațiile în care vizitase Vestul Europei și America. Ba chiar fusese invitat să rămână în străinătate.

„Era singurul lucru la îndemână pe care-l mai aveam la acea vreme. Era traversarea Dunării înot! Asta auzisem că se mai putea face. Altă variantă nu aveam, deși mă descurcam destul de bine. Însă nu mi-a fost frică să o iau de la început. Aș fi luat-o de la început oriunde, la fel cum am făcut-o, de altfel, în mod curent destul de recent”, a declarat Irinel Columbeanu la Canal 33.

Irinel Columbeanu vrea să se mute în America?

O asemenea decizie ar fi afectat destul de mult familia Columbeanu. Asta pentru că tatăl său avea o poziție politică importantă. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.

Fostul om de afaceri a recunoscut că ar fi capabil să accepte mutarea peste Ocean de dragul fiicei lui, Irina. Daca ea i-ar cere acest lucru.

M-aș muta alături de ea dacă și ea și-ar dori, da. Oriunde!”.

De ce și-a lăsat fiica să plece din țară

Pentru Irina, școala a fost pe primul plan, fiind mai puțin activă pe rețelele de socializare. Aceasta obișnuia să posteze des pe social media, mai ales în perioada când se ocupa de canalul de Youtube pe care îl deține.

Plecarea Irinei este încununarea modului meu de a gândi. Trebuie să-i permiți și să o ajuți să-și împlinească viața cât mai frumos. Nu imposibilitatea de a-i plăti școlarizarea m-a determinat să fiu de acord ca ea să-și completeze educația în altă țară, ci tocmai constatarea că acest lucru este necesar pentru a se adapta acestei lumi. Ea acolo trebuie să învețe sa se adapteze acestei noi lumi”, a spus Irinel Columbeanu la Kanal D.

Publicat: 05 ian. 2022, 10:22 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă