Scandal imens la Spitalul de Psihiatrie 'Alexandru Obregia', din Capitala.
Victoria Trandafirescu, o pacienta in varsta de 63 de ani, a fost gasita decedata chiar in incinta unitatii medicale. Femeia fusese data disparuta si era cautata de Politie inca de saptamana trecuta.
Cadavrul femeii a fost descoperit langa sectia de toxicomani, in timp ce conducerea spitalului a declarat ca nu stie nimic despre aceasta disparitie.
Conform evz.ro, Victoria Trandafirescu a fost gasita miercuri, in jurul orei 10.00. Nu existau semne de violenta. Medicii legisti au efectuat autopsia Victoriei.
Prima ipoteza este ca decesul pacientei ar fi survenit in urma cu doua zile si a fost cauzat pe fondul epuizarii fizice, o slăbire accentuată ireversibilă, stare care a dus la insuficiența multiplă a organelor și, în final, la stopul cardiorespirator, scrie Libertatea.
”Vorbim de o persoană care și așa avea un organism extrem de slăbit. Faptul că timp de mai multe zile nu s-a mai alimentat, nu s-a hidratat, a dus la o slăbire accentuată și, prin urmare, la epuizarea completă a resurselor biologice ale întregului organism care a fost privat de elementele de bază”, au declarat surse judiciare din ancheta pentru Libertatea.
Victoria Trandafirescu a fost internată la Spitalul Obregia în urmă cu circa 10 zile, ca urmare a unor tulburări de comportament. Joia trecută, pe 2 august, a fost văzută ultima oară. În jurul orei 12.00 a vizitat-o o vecină, iar în jurul orei 16.15 fiica ei nu a mai găsit-o la spital.
Anca, fata dispărutei, a semnalat lipsa mamei personalului medical care, însă, a preferat să mai aștepte circa nouă ore și jumătate până a anunțat poliția, a precizat ginerele femeii, Robert Muntean.