Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu, este însărcinată la 48 de ani. Aceasta are deja un băiețel de aproape 10 ani.
Sarcina a fost o surpriză pentru Ioana Tufaru, care admite că nu se simte complet pregătită pentru încă un copil, însă acceptă cu credință această situație, considerând că „așa a vrut Dumnezeu”.
În cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”, Ioana Tufaru a dezvăluit că mulți dintre apropiații săi i-au spus că nu este bine ca Luca să crească singur și că ar fi bine să-i facă un frățior.
„Toată lumea mă întreba dacă ce fac, îl las pe Luca așa să crească singur? Zic că na, dacă o fi să fie. Și Luca îmi mai spune câteodată că vrea și el un frățior sau o surioară, au fost și lucrurile așa cum au fost, dar uite că se pare că s-a întâmplat minunea. A trimis-o Dumnezeu. Sunt însărcinată! Prima dată am crezut, ținând cont de vârstă că eu fac 48 de ani în decembrie, că or fi ceva semne că se termină perioada lunară.
Nu a fost așa. M-am dus la doctor și și el era vag. Cel mai sfânt pe lumea asta e testul, care a confirmat două liniuțe. Dacă Dumnezeu așa a vrut. Eu sincer nu prea aș fi pregătită pentru încă unul, că eu de abia îi fac față lui Luca. Nu știu cum o să îi fac față unuia mic. Nu sunt pregătită psihic. După calculul meu, sunt însărcinată în două luni și jumătate, spre trei. După Paște mă duc la doctor. Nu am nicio treabă. Sper să fie ok totul până la capăt. Mi-e teamă și că nu pot să duc sarcina până la capăt, din cauza vârstei înaintate și a problemelor de sănătate, care știm bine că sunt. De când mi-am dat seama că sunt însărcinată, nu am mai luat nimic pentru dureri de spate, decât ce e voie”, a declarat Ioana Tufaru, potrivit wowbiz.ro
Ioana Tufaru a mai menționat că nu i-a spus încă vestea lui Luca, fiind necesar să-l pregătească mai întâi pentru venirea unui frățior.
„Ionuț știe de sarcină, dar Luca nu. Trebuie să văd cum îl pregătesc. Cred că ar fi fericit, că îmi spune mereu că vrea. M-a luat și pe mine prin surprindere chestia asta, adică nu mă așteptam. În sufletul meu e o luptă. E o bucurie, dar mă gândesc cum o să îi fac față. Eu ca eu, dar și Ionuț, care el e mai în vârstă decât mine, la 58 de ani e greu să mai aibă nervii tari”, a dezvăluit Ioana Tufaru.
În ceea ce privește veniturile, Ioana Tufaru a menționat că în gospodărie intră lunar pensia de boală, pe lângă pensia lui Ionuț, și salariul minim pe economie al soțului ei, care lucrează.
„Da, am pensie de boală. Am mai multe probleme de sănătate, cu coloana, cu picioarele, cu respirația, mai multe”, a mai declarat ea.
Ioana Tufaru și soțul ei, Ionuț, reușesc să se descurce lunar cu veniturile lor, dar cu multe economii și planificări. Cei doi recunosc că își fac cumpărăturile din supermarketuri mai ieftine și profită în special de oferte.
Acum, Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu, este gravidă la 48 de ani și așteaptă să devină mamă din nou.
foto: social media