Interviu fabulos cu Bursucu’, ”jumătatea” lui Teo Trandafir: „Nu vreau să fiu o ciupercă după ploaie…”

Pe Bursucu’ îl vezi în fiecare zi la TV. Este coprezentator la „Teo Show”, emisiune difuzată de luni până vineri, de la ora 15:00, la Kanal D. Altfel, Adrian Cristea – pe numele său real – este artist și, mai presus de toate, tată.

Acum un an și jumătate, iubita i-a dăruit-o pe Anays, o minune de copil care a venit să aducă rost în viața lui. Sigur, fetița a venit în brațele unui tătic, Adrian, care și-a făcut antrenamentul de „tăticeală” cu Alessia, fiica pe care iubita lui o are dintr-o relație anterioară și pe care vedeta Kanal D și-a asumat-o ca pe propria lui fiică. Am vorbit cu Bursucu’, în exclusivitate pentru CIAO.RO, despre tot ce este el astăzi.

Reporter: Bursucu, un an jumătate de „tăticeală”. Cum v-a fost anul acesta?

Plin de lucruri noi, am redescoperit ce frumoasă este copilăria. Am învățat toate cântecele de bebeluși și nu numai … Am învățat cum se calmează un copil cântându-i, cum afli dacă pe copil îl doare ceva, când plange, și nu poate să spună ce … Afli prin palpare.

Ce ai învățat anul acesta de la fiica ta, Anays Maria?

Să am răbdare, multă răbdare! Fetița mea face ce vrea din mine, doar ce vrea ea! Este singura persoană care face din mine ce vrea, la orice oră.

Ce plusuri ți-a adus din punct de vedere profesional venirea pe lume a lui Anays?

Motivația! În fiecare zi o văd și-mi spun că vreau ca ea să aibă tot ce îi trebuie, îmi doresc mereu să fiu cât mai bun în profesia mea.

Bursucu, ce înseamnă să fii tată?

Dincolo de responsabilitate, pe care este firesc să o ai ca parinte, este BUCURIA pe care o simți când îți ții copilul în brațe, când îl vezi, e o bucurie să fii tată. Când văd chipul copilului meu, nu-mi mai trebuie nimic!

Cui îi datorezi ce ești astăzi? De ce?

Sunt atâtea persoane… să o luăm . În primul rând, le mulțumesc bunicilor mei că i-au făcut pe părinții mei. Le mulțumesc părinților care mi-au dat mie naștere, au avut grijă de mine, s-au chinuit pentru mine, au investit în mine, de mic, și nu m-au lăsat să în fața blocului non-stop. Ei m-au încurajat să intru în lumea artistică, m-au susținut să devin un dansator bun. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat în carieră, și nu în ultimul rând, îmi mulțumesc mie că am avut răbdare cu mine și am înțeles că trebuie să fac ceva în viață.

Când ești tu cu tine ce-ți spui?

Că trebuie să fiu mai bun! Știu că nu este ușor să ajungi , dar este mai dificil să te menții … Îmi spun: „Nu vreau să fiu după ploaie…”
Din fericire, au trecut ani peste mine și sunt acolo unde mi-am dorit!

Viața nu este numai lapte si miere, și asta este evident pentru toată lumea. Care este cel mai urât lucru care ți s-a întâmplat în viața asta și cum ai făcut să treci peste?

Cel mai urât moment a fost atunci când am trecut printr-un accident, a fost cât pe ce să rămân paralizat de la gât în jos. Un coleg, un balerin, mi-a căzut în cap, în sală de repetiție. Aveam 18-19 ani. Mi s-a fisurat coloana, am căzut lat, am ajuns la spitalul de urgență… Un milimetru a făcut diferența ca eu să nu rămân paralizat. O lună și jumătate am stat cu guler cervical, imobilizat la pat. Mi-a fost foarte frică să mă reapuc de dans, să fac sport, dar am reușit să trec peste acest necaz, cu ajutorul familiei și al prietenilor mei, pe lângă ajutorul medical de specialitate.

Cum te echilibrezi atunci când te dezechilibrezi?

„Și băieții plâng, câteodată…”! Știți melodia? Ei bine, când mă dezechilibrez emoțional rău, am momente când plâng. În momentele acelea îmi trec toate prin minte. Mă descarc și după aceea îmi revin. În general, sunt un om optimist și îmi place să fiu înconjurat de oameni pozitivi.