Întâlnire la ”nivel înalt”! Ce au pus la cale trei dintre cei mai bogați oameni din România

Publicat: 29 nov. 2021, 10:48 Autor: Maria Apostol General

Întâlnirea cu ”greutate” a avut loc de curând într-un cunoscut restaurant din Capitală. La masa milionarilor s-au aflat Dragoș Pavăl, fondatorul Dedeman, Vladimir Cohn, fost acționar al lui Dinamo, și Dragoș Bîlteanu, președinte, în trecut, al SIF Banat-Crișana.

Dragoș Pavăl, afaceristul care a ridicat imperiul Dedeman, a dat „o fugă” la București, unde avea mai multe treburi de rezolvat. A bifat mai întâi inspecția la vila de patrimoniu, situată chiar lângă Palatul lui Gigi Becali, pe care a plătit cinci milioane de euro, dar și o întâlnire programată cu doi cunoscuți afaceriști. Este vorba despre Vladimir Cohn și Dragoș Bîlteanu, soțul cântăreței Cristina Rus.

Ce au pus la cale cei trei milionari

Cei trei au stabilit ora și, punctuali, au ajuns, pe rând, la restaurant.

Dragoș Pavăl a fost lăsat la ”scară” de șofer, care a tras mașina în apropierea complexului unde șeful său urma să se așeze la discuții. Câțiva pași a făcut patronul Dedeman, a urcat niște trepte și s-a așezat, confortabil, pe scaun. Vladimir Cohn și Dragoș Bîlteanu au ajuns câteva minute mai târziu. Cei doi s-au întâlnit în fața restaurantului, apoi au format ”echipa” cu Dragoș Pavăl, la masă. Mai multe imagini, pe CANCAN.RO.

Dragoș Bîlteanu este căsătorit cu fosta cântăreață Cristina Rus

Cristina Rus, cântăreața care în urmă cu mai mulți ani făcea furori în trupa Blondy, alături de Andreea Bănică, s-a retras din lumina reflectoarelor. Ea s-a căsătorit cu  omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, a cărui avere a fost estimată în 2014, la 90 de milioane de euro.

Aceasta duce acum o viață de huzur, pentru că soțul ei milionar nu-i refuză niciun moft. Cristina Rus s-a axat mai mult pe viaţa personală, așa că s-a dedicat aproape în totalitate creşterii celor doi copii, Dragoş şi Cristina Maria.

Publicat: 29 nov. 2021, 10:48 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă