Înapoi la grădiniță sau școală – Cum îi pregătim pe copii, dar și pe noi?

Vara se apropie de final, iar pentru mulți copii urmează o schimbare importantă: întoarcerea sau prima intrare în colectivitate. Emoțiile sunt la cote maxime nu doar pentru cei mici, ci și pentru părinți. La Chartarium, o platformă care sprijină dezvoltarea emoțională a copiilor prin materiale vizuale, ne uităm dincolo de teme și rechizite – spre ceea ce au cu adevărat nevoie copiii: conectare, siguranță și înțelegere.

Cristina Ciobanu, fondatoarea companiei, oferă câteva sfaturi pentru părinți, exclusiv pentu Ciao.ro.

Cum se pot pregăti părinții în avans?

Vacanța e o oportunitate prețioasă. Nu pentru „a învăța lecții”, ci pentru a construi încredere. Iată ce pot face părinții:

• Rutine blânde: Trezirea, masa și ora de somn pot începe să semene treptat cu cele din timpul anului.
• Joc de rol: „Ne pregătim pentru grădi” – părintele poate juca pe rând rolul copilului și al educatorului, pentru a exersa cu blândețe contextul.
• Fișe de recunoaștere emoțională: Folosim resurse vizuale simple, care îi ajută pe copii să își exprime ce simt: „Mă simt speriat”, „Mi-e dor de tine”, „Aștept cu nerăbdare”.

Ce simt cel mai mult copiii în primele zile de colectivitate?

Emoțiile sunt amestecate:

• Frica: de necunoscut, de a nu fi iubiți, de a nu se descurca.
• Rușinea: „Dacă plâng?”, „Dacă nu știu să răspund?”.
• Entuziasm și curiozitate: copiii pot fi nerăbdători să descopere spațiul și oamenii.
• Confuzie: mai ales la început, când nu știu la cine să apeleze sau de ce mami și tati pleacă.
• Separarea de părinte:  pentru un copil mic, separarea de părinte nu e doar o tranziție de mediu — este o criză de siguranță afectivă.

Toate aceste trăiri sunt normale. Nu trebuie „rezolvate”, ci înțelese și validate.

Ca să putem valida cu adevărat ce simte copilul, e nevoie mai întâi să-l  intelegem, să-l  privim cu ochii inimii. Nu din grabă. Nu ca să „rezolvăm”. Ci ca să înțelegem. Să ne așezăm, măcar pentru o clipă, în lumea lui mică, dar plină de emoții mari.

Dincolo de comportamente – uneori zgomotoase, alteori tăcute – există întotdeauna un strigăt tăcut: Mă vezi?  Mă înțelegi?  Sunt în siguranță lângă tine?

Cum știm dacă ne înțelegem copilul cu adevărat? Iată mai jos câteva exemple care te pot ajuta să observi în ce zonă de reacție te situezi ca părinte.

În fața emoțiilor copilului, părinții au mereu două opțiuni: să reacționeze din propriile răni sau să răspundă din echilibru și încredere.

Părintele care reactioneaza din propriile rani.

Reacționează din propriile frici,traume, vinovății sau nevoi de control. Nu suportă suferința copilului și simte că trebuie să o oprească.

Copilul spune: Nu vreau să merg la grădiniță, mi-e frică!

Răspunsurile părintelui :

• Ce tot spui prostii?
• Toți copiii merg, doar tu faci așa.
• Dacă plângi, o să râdă lumea de tine.
• Nu ți-e rușine? Atâta lume merge la muncă și tu te alinti.
• Hai odată, că întârzii la serviciu!
• O să vezi ce frumos e, dar dacă nu intri, nu mai mergem nicăieri diseară.

Ce face părintele în această situație: neagă emoția copilului, o minimalizează sau îl amenință, pentru a-și liniști propriul disconfort interior.

Părintele care reactioneaza din echilibru și încredere.

Răspunde cu empatie, rămânând ancorat. Nu se lasă „tras” în frica copilului, ci îl însoțește cu calm și încredere.

Copilul spune: Nu vreau să merg la grădiniță, mi-e frică!

       Răspunsurile părintelui :

• E în regulă să simți asta. E ceva nou și uneori necunoscutul sperie.
• Sunt aici, nu ești singur. Hai să vorbim despre ce te sperie.
• Și mie mi-a fost greu când am început un loc nou. Știi ce m-a ajutat? Să știu că cineva mă așteaptă cu drag acasă.
• Putem face un desen cu frica ta? Uneori, dacă o privim, devine mai mică.
• Tu ai curaj chiar și când ți-e teamă. Îți dau azi amuleta noastră secretă.

Ce face părintele în această situație: validează emoția, oferă sprijin, dar păstrează direcția și încrederea.

Lucrăm tocmai cu aceste straturi invizibile. Fișele nu sunt doar jocuri de copii – sunt punți emoționale. Ele le oferă celor mici un „limbaj vizual” ca să exprime ceea ce nu pot spune. Iar părinților – o oglindă blândă în care pot privi și propriile răni.

Recomandăm fișe precum:

• Rutina mea zilnică – Îi oferă siguranță și îl ajută să știe ce urmează după grădiniță/școală.
  • Cum intru în vorbă cu un copil nou? – Îi arăți abilități noi de socializare și îi explici pas cu pas ce poate spune sau face.
  • Foaie de colorat: Întoarcerea acasă – Îi oferă siguranța că se întoarce acasă și creează un moment de conectare printr-o activitate făcută împreună.

Dacă emoția este recunoscută și validată, ceva magic se întâmplă:

• Copilul simte că e văzut.
• Simte că nu e singur.
• Învață că emoțiile nu trebuie ascunse sau reprimate.
• Se liniștește mai repede, pentru că i-ai oferit siguranță, nu soluții.Prin această abordare, emoția este recunoscută și validată, iar ceva magic se întâmplă:
• Copilul simte că este văzut.
• Simte că nu e singur.
• Învață că emoțiile nu trebuie ascunse sau reprimate.
• Se liniștește mai repede, pentru că i-ai oferit siguranță, nu soluții.

Tips & Ticks in usa clasei

Pas 1: Ajungem la grădiniță, te pup pe frunte și îți asez ghiozdanul în cuier, de unde am să îl iau cănd mă întorc.

Pas 2: Îți dau un bilețel/obiect/brațară magică – îl ții în buzunar toată ziua, și când îți este dor de mine, îl strângi în mână, pentru că am lăsat acolo o bucățică din iubirea mea pentru tine. Când ne întâlnim, te rog să îmi spui de câte ori l-ai strâns Și notăm pe o foaie, ca să vedem în ce zile îți este dor mai mult de mine.

Pas 3: Ne luăm la revedere cu un gest special – un semn cu mâna sau un dans secret.

Copilul are nevoie de predictibilitate și consistență. Evităm promisiunile false (Mă întorc repede) și fugile pe furiș.

Toate fișele din platforma Chartarium sunt create exact cu acest scop: să te susțină în a prezenta copilului orice subiect, într-un mod vizual, clar și prietenos. Poți să accesezi toate resursele printr-un simplu abonament, la un preț extrem de accesibil.

Le poți printa acasă și:

• Să folosești o fișă informativă pentru ca cel mic să înțeleagă vizual un anumit subiect.
• Să lipești pe frigider sau în cameră o fișă de lucru, unde copilul poate bifa ce a realizat din ceea ce v-ați propus. Acest gest îl ajută să observe ce poate face, ce este în stare să ducă la capăt – și, implicit, îi crește stima de sine.
• Să oferi o diplomă, nu pentru performanță, ci pentru efort, pentru intenție, pentru curajul de a încerca –  Copilul capătă încredere în el, invață că este suficient așa cum este, simte că merită iubire și apreciere chiar și în imperfecțiune, nu mai caută să fie „cel mai bun”, ci devine mai conștient de propria valoare. Asta înseamnă să-l vezi cu adevărat. Să-i spui, prin gesturi simple: Ești important pentru mine. Te văd. Te apreciez pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce faci.

 

Toate fișele sunt organizate în funcție de piramida nevoilor lui Maslow, ca să ai la îndemână resurse adaptate fiecărei etape: de la nevoi de bază, la nevoia de apartenență, încredere sau autonomie.

De exemplu, pentru categoria Satisfacerea nevoilor de bază – obiceiuri alimentare, poți folosi fișa „Ce alegeri fac?”

Aceasta îi arată copilului, în imagini simple, cum să facă alegeri sănătoase. Fișa este editabilă, ceea ce înseamnă că poți modifica instant alimentele pe care tu le consideri adecvate in fiecare dintre situatii, în funcție de ce vrei să incluzi – apoi doar dai print.

O imagine face cat 1000 de cuvinte.

Uite mai jos fișa:

Cum comunică eficient părinții și educatorii?

Startul contează enorm. Iată câteva sugestii:

• Comunicare deschisă, fără a judeca copilul: „Azi a plâns dimineață, dar acasă a spus că i-a plăcut ora de pictură.”
• Întrebări deschise către educatori: „Ce pare să îi placă? Cu cine se joacă mai des?”
• Utilizarea fișelor ca punte de comunicare: copilul desenează „cum s-a simțit” și fișa devine un mijloc de dialog între casă și grădiniță.

Un gând pentru părinții copleșiți

Dragi părinți, nu e nevoie să fiți perfecți. E suficient să fiți acolo — blânzi, răbdători și dispuși să priviți dincolo de comportament, în inima copilului vostru.

Fiecare început de an a fost, pentru mine, o întoarcere în timp. Fetița din mine retrăia dureri vechi — și, fără să îmi dau seama, le proiectam asupra copiilor mei.

În primele începuturi, nu puteam să-i las la grădiniță. Simțeam că nimeni nu e suficient de bun pentru copilul meu, că doar eu pot fi acolo. Nu suportam să-i las plângând. Le cumpăram jucării pe drum, încercând să-i „conving” să accepte. Le ofeream ce nu mi s-a oferit mie, dar dintr-un loc de frică, nu de încredere.

Atunci nu știam că ei îmi oglindeau rănile. Și că reacțiile mele veneau din profilul părintelui cu răni nevindecate – cel care nu vrea să repete trecutul, dar nu știe cum altfel.

Așa a luat naștere acest proiect. Din dorința sinceră de a le oferi altor părinți un sprijin concret, chiar și atunci când nu au timpul sau disponibilitatea de a-și privi propriile răni.
Fișele sunt create astfel încât copiii să beneficieze de susținere emoțională și dezvoltare, chiar și cu o implicare minimă din partea adultului.

Cu toții am fost, la un moment dat, mai sus sau mai jos în propriul proces. Important este drumul blând spre creștere, făcut cu răbdare, iubire și un pic de curaj.

Spor în noul an școlar și… spor la conștientizări!

foto: arhiva personala