Înainte de MasterChef, Florin Dumitrescu a făcut marele anunț! Toată familia chef-ului este în culmea fericirii
E o zi importantă pentru Florin Dumitrescu și Cristina Sima Dumitrescu. Cei doi soți sărbătoresc 11 ani de căsnicie.
Florin Dumitrescu i-a transmis soției sale cu această ocazie un mesaj emoționant pe rețelele sociale. În data de 8 mai cei doi s-au căsătorit civil.
„11 ani de când Sima a devenit Dumitrescu. Suntem pur și simplu norocoși, ne-am găsit și nu ne-am mai dat drumul de atunci. Am sărbătorit în curtea unde ne-am cunoscut, ne-a gătit Exarhu și ne-a cântat Fane Lăutaru’, a fost prima noastră petrecere reușită de care povestim și astăzi cu ai noștri. Zelda, la mulți ani, dacă ar fi să ne mai naștem o dată, tot cu tine aș vrea”, a scris Florin Dumitrescu în mediul online.
La rândul ei, Cristina Sima Dumitrescu a postat și ea un mesaj emoționant, plin de amintiri frumoase din ziua în care a devenit soția bucătarului.
„11. Mă uitam în oglindă, încercând stângace să îmi pun rujul. Îmi tremura mâna, iar Ava, în burtică, dansa într-una, probabil simțind emoțiile mele. Era o zi importantă. Urma să îmi las numele de Sima (de care eram foarte mândră) și să devin Dumitrescu. Dar, mai mult decât numele de familie, urma să devin soția lui… deveneam o familie. Nu m-a speriat deloc gândul ăsta, tot tremuratul era de la bucuria din suflet, atunci când simți în fiecare celulă că el e The One”, a scris Cristina Sima Dumitrescu pe Instagram.
Cristina Sima Dumitrescu și-a adus aminte cu lux de amănunte cum a decurs una dintre cele mai fericite zile din viața ei, cea în care a spus „da” marii sale iubiri.
„Dansau și fluturii din stomac, dansa și Ava în burtică, iar eu tremuram și zâmbeam. A fost o zi cu emoție, a fost cu iubire, cu bucurie… cu o mână de oameni, toți ai noștri. A fost una dintre acele zile când știi și simți, cu adevărat, că ești binecuvântat cu iubire! La mulți ani împreună, iubirea mea!”, a adăugat ea.
În tot acest timp, Florin Dumitrescu filmează pentru cel mai nou sezon al emisiunii Masterchef, unde a revenit în postura de jurat, alături de Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu. Cei trei bucătari au filmat primul clip pentru show-ul culinar, care va fi difuzat din toamnă pe ProTV.
foto: social media