Impresionant! Bolnavii de COVID din Spania, duși de medici să vadă marea
Imagini emoţionante în Spania. Pentru recuperarea lor mai rapidă, bolnavii de COVID-19 sunt duşi de medici pe plaja din Barcelona.
Doctorii spanioli spun că totul face parte dintr-un program de umanizare a secției de terapie intensivă. Guvernul spaniol a început un program de relaxare treptată a restricțiilor impuse de pandemie, scrie antena3.ro.
În ultimele două zile Spania nu a înregistrat noi decese cauzate de coronavirus. Cu toate acestea, premierul Pedo Sanchez a cerut o prelungire a stării de urgenţă până pe 21 iunie.
Ce se întâmplă în România
Până pe 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13800 au fost declarate vindecate și externate.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 152 noi cazuri de îmbolnăvire.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 459.405 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 485 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.499 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.