Imaginile durerii. Buchete cu flori și zeci de candele aprinse în fața spitalului din Piatra Neamț, unde 10 persoane au murit

Publicat: 16 nov. 2020, 14:31 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Sâmbătă seara, în jurul orei 18:30, un vacarm s-a instalat în Spitalul din Piatra Neamț: două saloane ATI au fost cuprinse de flăcări, iar 10 persoane și-au pierdut viața.

Incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț ar fi survenit în urma unei explozii într-unul dintre cele două saloane de la Terapie Intensivă, acolo unde erau internați 16 pacienți. Flăcările s-au extins rapid, iar zece persoane și-au pierdut viața în urma incidentului. Medicul de gardă, dr. Cătălin Denciu, alături de alți colegi, au încercat din răsputeri să salveze viețile oamenilor, însă totul a fost îngreunat.

La cinci minute de la apelul dat spre urgențe, s-au deplasat 5 autospeciale de stingere și o autoscară. La două ore de la tragedie, bilanțul persoanelor decedate a ajuns la zece, iar alte șapte fiind în stare gravă.

Imaginile sunt greu de privit, iar durerea pe care apropiații și rudele o au în suflete nu poate fi descrisă. Pe treptele Spitalului din Piatra Neamț a fost adus un ultim omagiu celor care au decedat în incendiul de la saloanele ATI. Pacienții care au reușit să scape din calea flăcărilor au fost transferați la Iași. În acest caz s-a deschis o anchetă penală și se fac cercetări. În presă a apărut o informație conform căreia pentru cei decedați s-a adus un container, deoarece morga era plină.

Zeci de candele au fost aprinse pentru persoanele care au murit în incendiul de la Piatra Neamț

Soția medicului-erou a rupt tăcerea: ”Îmi spunea: «Eu sunt bine, ceilalţi ardeau, ardeau»”

Soția doctorului a povestit că bărbatul a fost îngrozit de ceea ce i-au văzut ochii în saloanele de Terapie Intensivă ale Spitalului din Piatra Neamț.

„Se interesează toţi de el şi doamna ambasador şi toată lumea. Pe mine nu mă interesează astea, vreau să primească atenţia medicală pe care cu siguranţă o va primi acolo şi să se întoarcă acasă viu şi sănătos cât se poate. Colegii se mobilizaseră şi începuseră să caute soluţii în străinătate, ştiind exact care sunt condiţiile şi şansele pe care le are un pacient, mare ars, cum spunem noi în ţara noastră şi atunci soluţia domnului ministru a venit să ne ajute, să nu mai căutăm noi disperaţi soluţii în afară.

Pentru mine nu contează, exact asta i-am spus înainte de a pleca, nu avem nevoie de un erou, avem nevoie de un soţ, un tată. Ştiu că şi-a făcut meseria asta şi sper să şi-o facă în continuare cu dedicaţie, prea multă dedicare uneori pentru ce oferă sistemul medical din ţara noastră. Era încrezător, el era îngrozit de ceea ce a putut să vadă acolo, îmi spunea încontinuu: „Eu sunt bine, eu sunt bine, ceilalţi ardeau, ardeau”. Are mâinile arse, era înfăşurat în folie protectoare. A fost o chestiune de secunde, de groază, carnagiu ce a fost acolo, a povestit soția medicului erou pentru Observator.

Sursă foto: Cancan, capturi video

Publicat: 16 nov. 2020, 14:31 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×