Imagine rară cu mama Taniei Budi. Acum se explică de la cine moștenește frumusețea

Publicat: 23 nov. 2021, 11:09 Autor: Maria Apostol Vedete

Multă lume se întreabă cum arată mama Taniei Budi, de vreme ce vedeta afișează parcă o tinerețe veșnică, chiar și la 53 de ani. Se pare că gena bună și frumusețea ei chiar sunt o moștenire genetică!

Tania Budi a publicat o imagine rară, de familie, pe pagina ei de Facebook. Vedeta s-a pozat alături de fratele ei, dar și de mamă, toți trei semănând ca niște picături de apă. Tania și Ionuț au organizat o ieșire de ziua mamei lor, Maria.

Cu această ocazie s-a elucidat și misterul genelor bune cu care se laudă Tania Budi. La 53 de ani, arată impecabil, deși singură a recunoscut că este campioana nopților pierdute. Vedeta se ocupă de ani buni de afacerile ei din județul Constanța, în domeniul HORECA, iar asta îi răpește mult timp.

Un lucru este cert. Tania moștenește frumusețea mamei ei, Maria. Pe care o sărbătorește de ziua onomastică, pe 15 august, și de ziua de naștere, care a fost pe 19 noiembrie.

Cu această ocazie, frații Tania și Ionuț Budi și-au scos mama la o masă pescărească, la un cunoscut restaurant din Agigea.

De ce a renunțat Tania Budi la televiziune

Tania Budi s-a remarcat la Televiziunea Română când, pentru o perioadă, a fost una dintre crainicele postului naţional. A absolvit trei facultăţi: Jurnalism, Matematică și, la 40 de ani, a făcut şi Facultatea de Teatru. Când am întâlnit-o la eveniment monden, Tania ne-a motivat absenţa ei de pe micul ecran.

Momentan am trei afaceri de care mă ocup şi nu cred că aş avea timp şi pentru altceva” (n.r. are un club în Mamaia, o cafenea şi un club în Constanţa).

În 2006 a primit rolul Laurei Colibaba în serialul “La Urgenţă”, de la TVR 1, unde a jucat alături de Florin Piersic Jr şi de Horaţiu Mălăele. Următorul rol, cel din 2010, a fost unul mic, dar de efect, în “Narcisa sălbatică”, de la Antena 1. Acolo a jucat-o pe Carolina, soţia personajului principal, Gabriel Duţu.

 

Publicat: 23 nov. 2021, 11:09 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă