Ilan Laufer anunţă venituri duble pentru români! Ce strategie vrea să adopte

Publicat: 07 ian. 2020, 08:59 Autor: Hermina Hagianu News
Ilan Laufer anunţă venituri duble pentru români! Ce strategie vrea să adopte

Ilan Laufer a postat pe o reţea de socializare strategia prin care, spune el, în 10 ani romanii vor avea salarii de 1.000 de euro! Fostul ministru spune că vrea să iniţieze un amplu program care vizează transformarea structurală a economiei.

” Venituri duble pentru români

Prin proiectul de țară România 10 în 10, vom asigura o creștere economică în beneficiul tuturor românilor: bugetari, angajați în sectorul privat, pensionari.

Vom garanta un venit care să asigure o viață civilizată și decentă. Salariul minim va ajunge la 1000 de euro iar salariul mediu la 1600 de euro. Prin aceste majorări de venituri, românii vor avea, în cel mult 10 ani, o putere de cumpărare similară cu cea a Spaniei și Italiei.

Alinierea nivelului de trăi la Occident va asigura cadrul economic pentru repatrierea diasporei și va contribui la o creștere sustenabilă, pe termen lung.

Acest obiectiv va fi îndeplinit printr-un amplu program care vizează transformarea structurală a economiei românești și alinierea cu principiile de funcționare a celor mai dezvoltate state. Prin stimularea antreprenoriatului, a investițiilor în cercetare și dezvoltare și a domeniului noilor tehnologii vom crește performanța economiei și vom ridica productivitatea muncii. Creșterea veniturilor populației va fi sustenabilă, sănătoasă și va reflecta atât competitivitatea economiei cât și angajamentul actorilor sociali de a asigura un echilibru între profitabilitate și echitate”, se arată în postarea publicată pe Facebook de Ilan Laufer.

Publicat: 07 ian. 2020, 08:59 Autor: Hermina Hagianu News
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă