Hugo Boss: Povestea neromantata a croitorului lui Hitler

Publicat: 21 iul. 2017, 16:29 Autor: D. C. Vedete
Hugo Boss: Povestea neromantata a croitorului lui Hitler

Cautand prin istoria marilor branduri de moda, l-am descoperit astazi pe Hugo Boss, cel despre care se spune ca a fost croitorul lui Hitler.

Istoria demonstreaza ca asa este. Asadar, zvonul a trecut in forma de informatie, dupa ce a fost confirmat de fiul afaceristului. ”Fireste ca tatal meu a facut parte din Partidul National Socialist”, declara, la un moment dat, Siegfried Boss. ”Dar cine nu era nazist pe atunci? Intreaga industrie lucra pentru armata nazista”, a mai spus acesta, citat fiind de revista austriacă ”Profil”.

Astazi unul dintre cele mai mari branduri de fashion din lume, cu peste 6.102 puncte de vanzare in 110 tari, Hugo Boss are o istorie nu tocmai roz. Compania a luat fiinta in anul 1924, in orasul Metzinger, sub numele Hugo Boss AG, asa cum activeaza si astazi. Ca si obiectiv de activitate, brandul producea haine pentru politisti si postasi.

Aflat in pragul falimentului, determinat cumva si de situatia econonica a acelei perioade – imediat dupa Primul Razboi Mondial – Hugo Ferdinand Boss trebuia sa gaseasca o solutie. Cea mai simpla si rapida a fost implicarea in viata politica a vremii, cum altfel decat trecand de partea celor puternici. Asadar, dupa ce a ramas in 6 masini de cusut, cu falimentul puternic bataindu-i la usa, Boss se inscrie in Partidul National Socialist si, pe langa asta, se transforma intr-unul dintre sustinatorii financiari.

Hugo Boss: Boomul asteptat a venit

La putin timp dupa aderare, afacerile incep sa infloreasca, la fel si vanzarile. In anul 1928, Boss devine furnizorul oficial al uniformelor naziste, producand pentru SA (Sturmabteilung, organizatie paramilitara nazista care a jucat un rol esential in ridicarea la putere a lui Hitler in anii 1920, supranumiti „Camasile brune“), SS (Schutzstaffel, bratul inarmat al Partidului National Socialist), Hitlerjügend (Tineretul hitlerist), NSKK (Nationalsozialistisches Kraftfahrkorps – Divizia motorizata nazista).

Hugo Boss: De la faliment la suprasolicitare

Cam asta s-a intamplat in anii 1930 cand, pentru a face fata solicitarilor venite din partea nazistilor din ultimii ani de razboi, Boss a trebuit sa apeleze la munca a 40 de prizonieri și aproximativ 150 de sclavi din Belgia, Franta, Austria, Polonia si URSS.

Pentru toate acestea, insa, a dat socoteala in anul 1946 cand, dupa incheierea razboiului, a fost chemat sa justifice banii si foloasele primite in timpul regimului Hitlerist. Considerat activist, sustinator si beneficiar al sistemului nazist, Boss a platit un pret foarte mare. I s-a luat drepul la vot, i s-a interzis sa mai conduca afaceri si a fost amendat cu o suma uriasa, la vremea aceea insumand 100.000 de marci. Doi ani a mai trait dupa, el gasindu-si sfarsitul in 1948.

Hugo Boss: Chiar si fara el, insa, business-ul merge mai departe. Cum?

Cu un nou scandal, in 1997. Culmea sau nu, o reminiscenta a inceputurilor. Compania apare pe lista firmelor care au colaborat cu hitleristii. Drept replica, Monika Steilen, purtatorul de cuvant pentru Hugo Boss AG, declară, citata de historia.ro:„Fabrica de imbracaminte fondata de domnul Hugo Boss a produs obiecte vestimentare si credem ca si uniforme SS… In aceasta privinta nu avem arhive in companie si incercam la ora asta sa vedem ce s-a intamplat. Este prima data cand auzim de aceasta istorie“, explica reprezentanta.

Hugo Boss: Elizabeth Timm – O noua greseala majora de imagine

In incercarea lor de a demonstra ca sunt de buna credinta, cei de la Hugo Boss au contactat un istoric , pe Elizabeth Timm, care a fost angajata sa elucideze misterele trecutului. Descoperirile facute de istoric nu au fost pe placul oficialilor companiei, iar ei au blocat publicarea studiului. Informatiile stranse de Timm demonstrau
clar ca Boss si-a cladit imperiul cu ajutorul sistemului nazist – croind uniformele nazistilor si ale tinerilor hitleristi. In plus, la fel de revoltatoarea sunt si informatiile care demonstreaza ca firma a folosit munca fortata a polonezilor si a francezilor. Si mai rusinos de atat, pentru a impiedica-o pe Timm sa publice sau sa ia legatura cu presa si sa vorbeasca despre acest subiect, oficialii au incercat sa o mitueaza: ”Mi-au oferit un certificat in legatura cu achizitionarea unui teren la inceputul anilor 1940“.

Hugo Boss: Alt scandal, alte daune, alt proces

Trecutul nu da pace companiei, iar anul 1999 o gaseste, alaturi de alte firme, in calitate de inculpat intr-un proces in care era acuzata ca a folosit munca fortata in timpul razboiului. 752.000 este suma pe care numai firma Hugo Boss o varsa in fondul care a fost creat in numele celor care au fost folositi ca si sclavi in Al Doilea Razboi Mondial.
In plus, la finalul acestui proces, presedintele german de la vremea respectiva, Johannes Rau, a cerut scuze oficial si public. „Ii omagiez pe toti cei care au suferit din pricina sclaviei si a muncii fortate sub guvernarea germana. Si, in numele Germaniei, le cer iertare. Suferinta lor nu va fi uitata“.

Hugo Boss: Trecut uitat, privit cu incredere spre viitor

Asta se poate spune despre ce a urmat sa fie compania Hugo Boss dupa moartea celui care a infiintat-o. Daca in prima faza, a revenit la confectionarea uniformelor pentru politisti si postasi, lucrurile au luat o noua turnura atunci cand la conducerea companiei au venit nepotii afaceristului Boss, Uve şi Jochen.

– In 1950 apar primele costume barbatesti care poarta marca Hugo Boss
– Intre 1960 – 1970 compania produse accesorii si costume de lux pentru barbati
– In 1990 brandul se orienteaza catre imbracamintea sport si casual
– In 1993 apare pe piata colonia petru barbati, dar si prima linie vestimentara pentru femei care cuprinde topuri, rochii, lenjerie si incaltaminte.

Publicat: 21 iul. 2017, 16:29 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă