Horia Brenciu vrea să o părăsească! Pentru cine o lasă și se mută: „Este visul meu”

Publicat: 29 sept. 2023, 14:25 Autor: Camelia General

Horia Brenciu vrea să o părăsească! Pentru cine o lasă și se mută: „Este visul meu”

Unii au lucrat o viață întreagă pentru visul lor, alții l-au ținut ascuns și s-au îndreptat către alte meserii. Toți, însă, își doresc să întoarcă măcar un scaun la Vocea României. O ediție spectaculoasă, cu emoții, surprize și reacții neașteptate, diseară, de la 20:30.

Horia Brenciu vrea să o părăsească!

Unii dintre concurenții care vor veni, în această seară, la Vocea României, își vor pune toate speranțele în minutele în care vor performa pe scenă: „Am ales să investesc tot în partea asta artistică”. „Dacă ar fi să trebuiască să mă ocup de muzică și să nu mai fac stomatologie, probabil că aș merge pe drumul muzicii pentru că muzica, pentru mine, înseamnă să mă exprim”. „Vocea României reprezintă visul meu de foarte mult timp pe care, în sfârșit, am ocazia să-l îndeplinesc”.

Una dintre concurente îi va fermeca pe toți antrenorii și îl va face pe Tudor să spună. „Ești o voce super specială. Dacă ar fi fost să blochez pe cineva, dar am uitat, blocam echipa Theo și Horia, pentru că Horia are, trebuie să recunoaștem, calitatea de a recunoaște și cred că de a îndruma o voce în zona asta de musical. Te vreau foarte mult în echipa mea”. După ce va alege în ce echipă să meargă, Pavel îi va spune. „Ești minunată! M-am simțit ca la Disneyland. Ai scris istorie, îngerii au coborât la Vocea României.”

O apariție pe scena de la Vocea României va fi și o tânără care le va spune antrenorilor că. „Sunt domnița Livia. Eu sunt aceasta, însă, am mai multe forme de manifestare pentru că sunt o ființă complexă și îmi place să mă manifest în mai multe feluri”.

Ce-l va face pe Horia Brenciu să spună. „Un scaun dublu cu Tudor este visul meu”, aflăm diseară, de la 20:30. Emisiunea Vocea României poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

Secretul tulburător al lui Horia Brenciu

Reporter: Televiziunea îți mai oferă surprize, după atata experienta?

Horia Brenciu: Ooo, daaa! De-asta și accept provocări de genul ăsta. Cineva zicea că trendul juriilor a trecut… Sezonul 2 demonstrează contrariul! Detectivii de la MSR îți aduc un mix surprinzător de tinerețe, inocență, nebunie și ceva experiență de televiziune. Și la mixul ăsta se adaugă si ciuful lui Bartoș. Era sa-l uit.

Reporter: Care a fost cel mai dificil coleg de juriu de până acum?

Horia Brenciu: Hahaha… eu! 😉

Reporter: Una dintre fetele tale are 30 de ani. Ești pregătit să schimbi statutul cu cel de bunic?

Horia Brenciu: Știți ceva ce nu știu eu?! Glumesc… « Bun », poate sunt. « Sîc »… mai vorbim. Sunt tare mândru de Andreea, fata mea cea mare. E frumoasă, cuminte, ascultătoare, mereu atentă la frații ei mai mici și chiar și după încheierea celor două facultăți studiate, încă mai vrea să învețe multe de la viată… Acum e psiholog și oferă ședinte de terapie, iar în timpul liber realizează brățări superbe din cristale semiprețioase și argint. Citește tot interviul aici.

Publicat: 29 sept. 2023, 14:25 Autor: Camelia General
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă