Congresul SUA s-a întrunit, miercuri noaptea (joi dimineaţă, după ora omâniei) pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Membrii legislativului american au revenit la Capitoliu după ce securitatea a fost restabilită în clădire.
Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu, Donald Trump, strânşi în faţa Capitolului din Washington, au dărâmat barierele de securitate şi au pătruns în clădire, provocând haos şi distrugeri, după ce, anterior în cursul zilei, actualul lider de la Casa Albă le-a repetat acestora teza conform căreia alegerile prezidenţiale au fost fraudate în favoarea candidatului democrat Joe Biden.
Participanţii la revolte au fost îndepărtaţi după mai multe ore de forţele de ordine. Conform unui bilanţ preliminar prezentat de agenţiile internaţionale de presă, 4 persoane au murit în cursul violenţelor şi 52 de participanţi la insurgenţă au fost arestaţi.
Între timp, Congresul american a respins mai multe obiecţii ridicate de republicani la certificarea victoriei lui Joe Biden. Ultima obiecţie respinsă se referă la voturile din statul Pennsylvania. Votul în Senat a fost 92 la 7 în favoarea respingerii. Anterior, au fost respinse obiecţiile republicane referitoare la voturile din Nevada, Michigan şi Georgia.
La ora 8.20 a.m., ora României, numărul voturilor electorale validate de Congres era de 244 în favoarea lui Biden şi 157 în favoarea lui Trump.
Într-o altă evoluţie a situaţiei, membri ai guvernului american au analizat posibilitatea înlăturării de la putere a lui Donald Trump după lovitura în forţă a partizanilor săi în Congres, relatează AFP.
Discuţiile s-au centrat asupra celui de-al 25-lea amendament la Constituţia americană, care îi autorizează pe vicepreşedinte şi o majoritate a cabinetului să îl declare pe preşedinte „inapt” să îşi exercite funcţiile.
Sursa foto; Facebook