Un copil de 11 ani, din comuna Pogoneşti, județul Vaslui, care a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se afla la şcoală, a fost transportat în comă de la un spital din Bârlad la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi.
Cazul şocant a avut loc vineri, când copilul a căzut ca secerat la pământ, după ce un vas cu sânge de la nivelul capului i s-a spart, cauzându-i o hemoragie ce l-a băgat în comă, potrivit monitoruldevaslui.ro.
Elevul a fost găsit inconştient în toaleta şcolii de un profesor, care a sunat panicat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat o ambulanţă. Medicii spun că elevul nu are semne că ar fi fost lovit. El a fost internat şi intubat.