Gina Pistol se apropie de al treilea trimestru de sarcină. Cum se simte prezentatoarea de la ”Chefi la Cuțite”
Gina Pistol, partenera de viață a artistului Smiley, va deveni mămică în curând. Cei doi s-au apucat chiar de pregătirile pentru bebeluș și renovează viitoarea cameră a acestuia.
Cei doi vor deveni, cât de curând, părinți de fetiță, iar fericirea este extrem de mare. Recent, Gina Pistol, cea care a prezentat emisiuni de top în televiziune, a mărturisit pe rețelele de socializare faptul că în curând va intra în cel de-al treilea trimestru de sarcină și începe să se simtă mai obosită.
„Mai am puțin și intru în cel de-al treilea trimestru de sarcină. Și a început să-mi dea cu somn. Dacă nu închid ochii cinci minute, e grav. Se spune că al doilea trimestru pentru o femeie însărcinată e un fel de vacanță. Al treilea, cică, e «magic». Trebuie să mă pregătesc!”, a spus Gina Pistol într-o postare pe rețelele de socializare.
Gina Pistol și Smiley amenajează camera bebelușului
Este gravidă în cel de-al doilea trimestru, iar bucuria că Gina Pistol va deveni mămică pentru prima oară este imensă. Recent, ea și partenerul ei de viață, Smiley, fac pregătiri pentru venirea pe lume a bebelușului. Cei doi amenajează împreună camera copilului. Alături de cei doi se află și motanul Gosha.
”Am ajuns acasă și, pe o scară de la 1 la 10 sunt leșinată de 15. Ca să înțelegeți niveul la care am ajuns. Și stați să vedeți ce am găsit”, spune Gina Pistol, arată Cancan.
Gina Pistol s-a accidentat într-un moment de neatenție
Gina Pistol a reușit să își îngrijoreze fanii, după ce le-a povestit acestora faptul că s-a dezechilibrat și a căzut. Șocul pe care l-a suferit frumoasa prezentatoare TV a fost unul atât de mare încât, în acel moment nu a mai putut să facă nimic. Din fericire nu s-a întâmplat ceva grav, însă lovitura i-a provocat semne care vor rămâne ceva timp pe corp.
Sursă foto: capturi video youtube