Gilberto Benetton a murit la 77 de ani. A fost unul dintre fondatorii brandului „United Colors of Benetton”
Gilberto Benetton a murit la 77 de ani. Unul dintre cei patru fraţi fondatori ai emblematicului brand italian de modă „United Colors of Benetton”, a murit luni seară, la vârsta de 77 de ani, a anunţat compania, citată de The Hollywood Reporter.
Familia sa a anunţat că a decedat în locuinţa sa din nordul oraşului Treviso, în Italia, unde se află sediul companiei. Presa italiană indică faptul că a suferit o boală nedezvăluită.
Gilberto Benetton a murit la 77 de ani în Italia
Gilberto, împreună cu fraţii săi Carlo, Luciano şi sora lor Giuliana, a fondat compania de îmbrăcăminte Benetton în 1965, transformându-o într-un brand mondial.
De-a lungul anilor, familia s-a implicat mai mult în domeniul investiţiilor prin compania Edizione, inclusiv în Autostrade SpA, care a fost afectată de colapsul viaductului din Genova în august, în urma căruia au murit 43 de persoane.