Gheorghe Turda a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Cum s-a infectat cântărețul de muzică populară
Cântărețul în vârstă de 72 de ani a mărturisit faptul că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Chiar dacă familia s-a panicat la început, acum s-au liniștit pentru că au văzut că artistul este bine.
Potrivit Click, cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în urmă cu o zi, după ce în cursul zilei de sâmbătă a mers să își facă un test pentru a detecta dacă a luat sau nu virusul. Artistul susține că virusul l-ar fi luat dintr-o excursie pe care a făcut-o la salină la Prahova.
“Am fost foarte răcit, acum sunt mai bine. Medicul mi-a dat antibiotic timp de o săptămână, iar sâmbătă am făcut şi testul de covid şi nu am mai ieşit din casă. Ieri am primit vestea, dar acum sunt mult mai bine. Am răcit şi la plămâni, şi acum se simte în vocea mea. Totuşi, am făcut o formă uşoară, faţă de multe alte persoane. Şi ginerele meu a avut, dar nu cred că am luat de la el, mai degrabă din excursie. Am fost la salină în Prahova şi acolo erau puţine grade. Iniţial, fetele mele s-au speriat, dar acum când au văzut că totuşi sunt mult mai bine, s-au mai liniştit”, a spus Gheorghe Turda pentru sursa citată.
Ce pensie încasează lunar Gheorghe Turda
Astfel, Gheorghe Turda a ajuns la o pensie de 1.900 euro pe lună, adică în jur de 9.000 lei lunar. Gheorghe Turda a reușit să-i convingă pe judecători să-i acorde o pensie mai mare apelând la o strategie destul de interesantă. El a invocat legea 6/2006, conform căreia primesc drepturi suplimentare ”pensionarii din sistemul public de pensii, membri ai unor uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică”, potrivit stirilekanald.ro.
Gheorghe Turda, 72 de ani a fost șef al Direcției de Cultură din cadrul Ministerului de Interne iar în 2015 avea un venit cumulat de 2.500 euro pe lună. El deține două imobile, în Câmpina și București și un teren de 1.600 mp în Câmpina.
Sursă foto: capturi video youtube