ÎGheorghe Mărmureanu, anunț despre un posibil cutremur devastator. În doar câteva ore, în România au avut loc nu mai puțin de cinci cutremure. Potrivit declarațiilor lui Gheorghe Mărmureanu, un cutremur mare în țara noastră ar putea avea loc abia în anul 2040.
Seismologul Gheorghe Mărmureanu a declarat în cursul acestei dimineți pentru Vremea Nouă faptul că seismele din Vrancea sunt periculoase după ce trec de 7 grade pe scara Richter. Un cutremur mare ar putea veni în România abia peste 20 de ani, în 2040.
“Aceste cutremure de suprafață, din zona Vrancea, din care face parte și județul Vaslui, nu sunt periculoase. Oricum am mai declarat că nu ne putem aștepta la un cutremur mare în România până în 2040. Vor fi multe cutremure din acestea mici, am mai avut acum câteva săptămâni și o să mai avem. Nu au nici o relevanță, deoarece cutremurele vrâncene sunt periculoase când au 7- 8 grade pe scara Richter.
În România sunt cutremure mici foarte multe, care pleacă din Vrancea, începând de la Botoșani și până la Turnu Severin, deci nu înseamnă că este vreun cutremur din vreo zonă separată ca Vaslui, tot din zona Vrancea vine. Așa că vasluienii pot sta liniștiți, că nu este nimic grav”, a spus seismologul Gheorghe Mărmureanu.
Nu mai puțin de cinci cutremure s-au produs în noaptea de joi spre vineri, la interval de câteva ore, în zona seismică Vrancea și Vaslui. Cel mai puternic seism a avut magnitudinea 4.2.
Primul cutremur s-a produs joi, 29 Octombrie 2020, la ora 20:37:23 (ora locală a României) în zona seismică Vrancea, Buzău. Seismul a fost slab, având magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 114km. Apoi, la ora 22:00:58 (ora locală a României) s-a produs în Moldova, Vaslui, un alt cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 6km. La câteva minute, la ora 22:14:47 (ora locală a României), în Moldova, Vaslui, având magnitudinea ml 2.1, la adâncimea de 6km.
Cel mai puternic cutremur a fost cel de-al patrulea, care s-a produs în ziua de 30 Octombrie 2020 la ora 00:39:36 (ora locală a României), în Moldova, Vaslui, având magnitudinea ml 4.2, la adâncimea de 8km.
Ultimul cutremur s-a produs în ziua de 30 Octombrie 2020 la ora 00:43:15 (ora locală a României) în Moldova, Vaslui, având magnitudinea ml 2.6, la adâncimea de 5km.