Georgiana Lobonț, momente de panică la un botez de 800 de persoane. Ce a fost nevoită să facă artista: „Când am auzit, am zis că nu se poate așa ceva”

Publicat: 30 mai 2024, 15:10 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Georgiana Lobonț a trecut printr-o experienţă neaşteptată la un botez. Artista a fost chemată să cânte la un eveniment cu 800 de persoane, iar la finalul programului a primit o propunere neaşteptată. Iată despre ce este vorba.

Georgiana Lobonţ este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Tânăra cântăreaţă reuşeşte să facă spectacol de fiecare dată când urcă pe scenă în faţa admiratorilor ei, însă la unul dintre evenimentele pe care le-a onorat a trecut printr-o situaţie pe care nu o va uita prea curând.

„Am fost invitată să cânt la un botez, de fapt, era botez, dar era cât o nuntă sau cât două nunți. Era un botez de vreo 800 de persoane, undeva lângă Craiova. Noi nu am știut exact unde ajungem, mai ales că muzica mea e generală.

Când am ajuns, am văzut că era un eveniment de romi și mare mi-a fost uimirea că toți m-au primit efectiv acolo, ca și cum aș fi fost de-a lor”, a mărturisit Georgiana Lobonț, pentru Antena Stars.

Georgiana Lobonț, momente de panică la un botez

Se pare că Georgiana Lobonţ i-a impresionat pe invitaţi, astfel, părinţii copilului botezat şi-au dorit ca ea să rămână şi să cânte alături de cei doi mari artişti, Florin Salam şi Nicolae Guţă.

„Mă gândeam ‘Doamne, dar ce o să cânt eu aici? Tu îți dai seama că sunt 800 de oameni, eu de nu cânt bine la oamenii ăștia, e grav’. Și m-am apucat să cânt de-ale mele. La final, știam că trebuie să vină să cânte maestrul Nicolae Guță și maestrul Florin Salam.

Eu trebuia să termin și să plec, dar tăticul a venit și mi-a zis ‘Georgiana, eu nu te mai las să pleci până nu aștepți să vină Guță și cu Salam să-mi cânți cu ei o melodie’. Vai de capul meu, când am auzit, am zis că nu se poate așa ceva. Eu nu am mai cântat cu ei, cu niciunul și toată lumea îi știe pe acești oameni extraordinari, aceste legende, că sunt niște legende în muzică”, a adăugat Georgiana Lobonț.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 30 mai 2024, 15:10 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×