George Nicolescu a murit la vârsta de 74 de ani. Cu ce probleme de sănătate se confrunta regretatul artist

Publicat: 26 mart. 2024, 15:09 Autor: Hermina Hagianu Vedete
George Nicolescu a murit la vârsta de 74 de ani. Cu ce probleme de sănătate se confrunta regretatul artist

George Nicolescu, solistul de muzică ușoară care s-a născut orb, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Anunţul trist a fost făcut de Andrei Păunescu pe reţelele de socializare. Regretatul artist se confrunta cu probleme de sănătate.

Pe 12 martie 2024, George Nicolescu împlinea venerabila vârstă de 74 de ani. Ultimele luni din viața acestuia nu au fost roz, din punct de vedere medical. În toamna anului trecut, solistul de muzică ușoară mărturisea faptul că se confrunta cu probleme de sănătate.

El trăia din pensia de invaliditate și din drepturile de autor pe care le primea de pe urma melodiilor sale. Soția lui este și ea pensionară, iar cei doi duceau o viață modestă.

„Sunt puțin bolnăvior în ultima perioadă și sunt tare supărat. Mă supără multe, mă supără sănătatea. Trebuie să fiu atent ce fac cam la tot.

Îmi este foarte greu, de exemplu, să mă duc la baie, aștept acum să vină soția să mă ajute. Nu port pampers, nu! Nu am ajuns chiar până acolo! Nu mă simt foarte bine, dar astea sunt valurile vieții”, declara George Nicolescu pentru Click!

George Nicolescu a murit

Anunţul trist a fost făcut marţi de artistul Andrei Păunescu, precizând că familia solistului i-a permis să facă publică informația.

„S-a stins George Nicolescu. Familia rămasă aici mi-a permis să vă dau vestea. Abia împlinise 74 de ani pe 12 martie. „Viața noastră unde e, viața noastră ce-ați făcut cu ea?”, a notat Andrei Păunescu pe Facebook, în urmă cu puțin timp.

Şi compozitorul Ionel Tudor a transmis un mesaj emoţionant.

„S-a stins din viaţă George Nicolescu… Vocea de aur care a lansat celebrul cântec ‘Eternitate’, de George Grigoriu. Drum lin către stele, în eternitate, George!”, a spus compozitorul Ionel Tudor.

Publicat: 26 mart. 2024, 15:09 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă