Actorul Mugur Mihăescu, celebru mai ales pentru rolul poliţistului Garcea din serialele de comedie realizate de grupul Vacanţa Mare, este noul consilier personal al Primarului General al Capitalei Gabriela Firea. El urmeaza să gestioneze relația dintre municipalitate și Centrul Istoric al Bucureștiului, unde deține un restaurant. Mugur Mihăescu este vicepreședinte al Asociației Comercianților din Centrul Istoric al Bucureștiului.
„Centrul Istoric al Capitalei este, pe de o parte, un pol de maxim interes, turistic și comercial, iar pe de altă parte se confruntă cu o serie de probleme specifice, deloc simple. Cei care își desfășoară activitatea zi de zi în această zonă cunosc cel mai bine aceste probleme, așa că le-am solicitat să-și desemneze un reprezentant care să vină să lucreze alături de noi. Vreau să demonstrăm totala deschidere a Primăriei pentru rezolvarea acestor probleme și cred că o persoană din afară ne poate ajuta să urnim lucruri care păreau înțepenite pe vecie”, a spus Firea.
„E prima oara cand ma implic si in alt fel decat din viata privata. Am dorinta sa le iau pe fiecare pe rand, sa rezolv cate o problema pe rand. Prima ar fi cu autorizatiile de functionare sa se obtina cu cinci stampile si atat. Sa vedem cum reusim sa reparam ce s-a stricat la strazi. Sunt atat de multe incat nici nu stiu cu ce sa incep. Acestea doua vor fi clar prima data”, a declarat Mihaescu, pentru ziare.com.