Anunț de ultima oră! Cum se va circula cu transportul în comun în București

Publicat: 15 mai 2020, 12:28 Autor: Andreea Voicu News

Gabriela Firea, Primarul Capitalei, a transmis astăzi către români un mesaj important în legătură cu modul în care se va circula cu transportul în comun. 

Astfel, în acest moment România se află în stare de alertă, după ce seara trecută a expirat starea de urgență. Primarul Capitalei Gabriela Firea transmite faptul că intrarea în autobuze se va face prin ușa din față, iar ușile din spate și de la mijloc se vor folosi pentru coborârea din autobuz.

De asemenea, oamenii trebuie să poarte măști și mănuși pentru a se proteja.

Cum se va circula cu transportul în comun în București

„Intrarea în autobuze se va face doar pe uşa din faţă, aşa cum am procedat şi eu. Uşile din mijloc şi din spate vor fi folosite pentru coborârea din autobuz. La momentul intrării în mijlocul de transport în comun purtarea măştii de protecţie este obligatorie. Dacă nu aveţi una cumpărată din farmacie sau de pe siteuri specializate, măcar una confecţionată dintr-un material care să vă acopere suficient de bine atât nasul, cât şi gura”, spune Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, potrivit Mediafax.ro.

Azi este prima zi de stare de alerta, dupa starea de urgenta. Va prezint noile reguli de calatorie din primul autobuz hibryd Mercedes – Benz Citaro care iese pe traseu pentru probe tehnice ( linia de autobuz 131).

Publicată de Gabriela Firea pe Vineri, 15 mai 2020

Gabriela Firea, reacție fermă la decizia redeschiderii școlilor: „Va fi o nenorocire! Vor fi mii de imbolnaviri!”

Gabriela Firea, reacție fermă la decizia redeschiderii școlilor: „Va fi o nenorocire! Vor fi mii de imbolnaviri!”. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că redeschiderea școlilor după 15 mai ar fi o mare greșeală, asta pentru că riscul la care i-am supune pe cei mici ar fi uriaș.

„Copii cu masca de protectie la scoala mi se pare o imagine dureroasa. Sfasietoare. Iar pentru elevii din clasele mici, aproape imposibil. Sunt foarte activi, nerabdatori, alearga, se misca…e normal! De aceea sunt copii!

Am spus si ieri, si aseara, la TV, ca nu vad ca pe o solutie buna redeschiderea gradinitelor si a scolilor dupa 15 mai. Este, inca, foarte periculos! Virusul e printre noi! Din ce in ce mai agresiv! Copiii, prin natura lor, nu vor putea respecta cu strictele masurile sanitare si de distantare sociala. Se vor contamina, vor face forme usoare (Slava Domnului!) dar vor transmite coronavirusul cadrelor didactice si parintilor, bunicilor. Va fi o nenorocire! Vor fi mii de imbolnaviri!

Una este ca un copil sa poarte o ora-doua masca de protectie, supravegheat de parinti, pentru a se putea deplasa in siguranta si este cu totul diferit sa fie nevoit sa o poarte 4-5 ore, chiar mai mult, la cursuri.

Statistica noastra relativ sub control, pentru ca se testeaza infim, va fi data peste cap. Atunci sa vedem cum va fi gestionata o criza majora! Ne-a ferit Cerul pana acum! Si nu e vorba de statistici! Ci de viata oamenilor! Haideti sa nu stricam tot ce am obtinut cu eforturi imense pana acum. Sa protejam in continuare copiii, seniorii, bolnavii cronici!

Se pot gasi solutii pentru incheierea anului scolar, inclusiv pentru clasele terminale. Avem atatia profesori buni care pot contribui cu idei valoroase! Concluzionand : sub nicio forma nu as fi de acord cu reinceperea cursurilor!

Am fost prima care a cerut inchiderea scolilor pentru protejarea copiilor, a cadrelor didactice, a familiilor! Si ce-am mai fost certata si pusa la zid in public! Sunt ultima care voi cere redeschiderea scolilor pe 15 mai.

Dar, cu toata taria, cred ca ne trebuie urgent un plan serios pentru relansarea treptata a economiei. Nu vom mai putea rezista mult timp cu motoarele economiei incetinite. Aici sa ne concentram mai bine si sa privim cu respect spre tarile civilizate, de unde putem prelua modele de bune practici”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Publicat: 15 mai 2020, 12:28 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă