Gabriela Firea vrea sa salveze parcul Nicolae Iorga pe care Ambasada Italiei l-a scos la vanzare! Ce solutie are

Publicat: 11 apr. 2017, 15:03 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Gabriela Firea vrea sa salveze parcul Nicolae Iorga pe care Ambasada Italiei l-a scos la vanzare! Ce solutie are

Gabriela Firea vrea sa salveze parcul Nicolae Iorga pe care Ambasada Italiei l-a scos la vanzare. Aceasta a declarat că primăria va încerca să propună Ambasadei Italiei un schimb de terenuri pentru a salva Parcul Nicolae Iorga, informeaza mediafax.ro.

„Am aflat, căutând în arhive şi la Direcţia de Patrimoniu, că în anul 2012, Ambasada Italiei a solicitat Primăriei Generale un schimb de terenuri, dorind să renunţe la această suprafaţă de 3.000 mp, care să rămână în continuare parc public şi a solicitat o suprafaţă în zona de nord a Capitalei, dar care acum este ocupată de o reşedinţă particulară. Doresc să discutăm cu Ambasada Italiei, să propunem un schimb de terenuri – ceea ce s-a solicitat şi în anul 2012 – avem toate documentele din arhivă.

Dacă nu se va reuşi un schimb de terenuri, vom intra într-o discuţie, negociere pentru recuperare. Prioritar ar fi să oferim un teren la schimb, să vedem dacă reprezentanţii ambasadei ar accepta o altă suprafaţă de teren decât cea din nordul Capitalei, care este ocupată în acest moment. Vom oferi, prin reprezentanţii noştri, o suprafaţă similară în altă zonă”, a declarat primarul general al Capitalei.

Firea a precizat că parcul Nicolae Iorga are aproximativ 9.000 mp, 3.000 de mp aparţinând statului italian, iar 6.000 Primăriei Capitalei. Ambasada Italiei la Bucureşti a anunţat că scoate la licitaţie terenul folosit ca parc public de pe Calea Victoriei nr.184-188, respectiv Parcul Nicolae Iorga, alături de alte cinci imobile, toate aflându-se în proprietatea statului italian.

Publicat: 11 apr. 2017, 15:03 Autor: Echipa Ciao.ro News 3
Pe aceeași temă