Se fac 30 de ani de când Paul Surugiu Fuego a debutat oficial, în anul 1993, laFestivalul de la Mamaia. De atunci a evoluat și a ajuns unul dintre cei maiiubiți și apreciați artiști de la noi, care face multe lucruri interesante șieste complex și talentat. Va celebra asta pe scena Sălii Palatului, într-unconcert care este SOLD OUT.
Mai suntcâteva zile, repetițiile sunt în toi, iar Paul ne-a mărturisit că are emoții,că pregătește un show de anvergură, un spectacol de lumini, efecte, combinatecu muzică bună, piese vechi și noi, energie, emoție, calitate, dans, dar șiduete inedite, alături de invitatele sale de marcă, prietene apropiate –Mirabela Dauer, Stela Enache, Elena Moșuc, Nico, Ioana Dichiseanu, Theo Rose, Alina Sorescu șipicii. Se pare că show-ul va avea încă o surpriză de zilemari, dar asta vor descoperi cei care îi vor fi alături la această experiență.
Mai mult,Paul Surugiu, care va fi în turneu toată luna decembrie, de pe 1 pe 28decembrie, cu celebrele sale colinde, spune că se așteaptă la o searăincendiară, în care va arăta oamenilor că e un artist plin de valențe, cu multefațete, capabil de cânta orice, cu oricine, capabil de a face show, cu multăsensibilitate în glas, cu multe șlagăre și cu 30 de ani în spate în care aadunat numeroase realizări și dragoste din partea publicului român.
Surprizaeste că anul care vine, mai precis pe 10 martie 2024, artistul va avea un nouconcert grandios la Sala Palatului, de această dată cu folclor autentic,alături de Orchestra Fraților Advahov. Astfel, după succesul din 2022, artistulva realiza partea a doua a concertului „Drag de România noastră”, cu invitați specialidin generația tânără a folclorului românesc, nume sonore, cu o surpriză deproporții din generația de aur și cu multe costume noi pe care artistul le vaîmbrăca în premieră!
MODĂ, TINEREȚE, EMOȚIE ȘI VESELIE LA „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”
Fiecare ediție a sezonului 11 de la „Drag de România mea!” are ceva atipic, are onoutate, are eleganță și candoare, exclusivitate, lucruri noi de aflat șidesigur, invitați din Basarabia, asta pentru că echipa și Fuego prețuiescartiștii de acolo, le respectă muncă și vor să arate publicului român ce serealizează peste Prut. Duminica aceasta, 19 noiembrie, de la ora 15.00, la TVR2, veți avea ocazia să vedeți o poveste emoționantă între o nepoată și mătușaei, la o reîntâlnire după ani de zile. Vorbim despre actrița și vedeta tvIleana Popovici, care va veni însoțită de nepoata sa, scriitoarea de top dinBasarabia, Radmila Popovici. Ele ne vor povesti cum s-au reîntâlnit, ne vorrecita, ne vor cânta și desigur, ne vor emoționa cu legătura lor. Ca osurpriză, deloc întâmplător, va reveni la noi și celebrul acordeonist VitalieAdvahov, care ne aduce muzica lui Eugen Doga, povești interesante despreorchestra sa, dar și despre experiența de la Eurovision, din 2022.
Vețicunoaște și o tânără talentată, care e la început de drum, dar care areproducții la nivel, cu parfum de nostalgie. Este vorba despre frumoasa LIA,care va uimi cu melodiile ei moderne, cu versuri aparte. Interesantă va fisuper prezentarea pe care ne-o pregătește minunata artistă CERA MIHĂILESCU,creator de succes, care ne aduce parte din rochiile sale în platou. Nu va venisingură, ci alături de minunata Monica Anghel, care e într-o formă de zilemari, ne va spune secretul siluetei actuale și ne încânta.
Despreprietenia cu Cera vor povesti și minunatele Alina Sorescu și Miki, care vor faceshow, vor cânta, vor veni cu noutăți și ne vor bucura cu prezența lor. Darurimuzicale are și Paul Surugiu, alături de baletul condus de Florin Mariș șitrupa Supermarket!